Ucraina – Principalele declaraţii ale preşedintelui Zelenski, din cadrul conferinţei dedicate primilor doi ani de mandat

Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a susţinut, joi, o conferință de presă organizată cu ocazia împlinirii a doi ani de când a devenit preşedinte al Ucrainei. Timp de aproape trei ore, Zelenski a răspuns la întrebările jurnaliștilor prezenţi la eveniment, care s-a desfăşurat pe teritoriul fabricii de aeronave „Antonov” din Kiev. Agenţia RBC a făcut un rezumat al celor mai importante declaraţii ale preşedintelui ucrainean, care a abordat subiecte precum conflictul din Donbas, relaţia cu Rusia, corupţia din Ucraina şi lupta împotriva oligarhilor. „Vom construi țara în sensul larg al cuvântului, vom începe să construim unele sectoare de la zero” – a promis liderul de la Kiev. Acesta a subliniat că prioritatea sa numărul unu este să construiască o ţară fără oligarhi. „Cred că deja simțiți primele rezultate. Construim o țară pentru 40 de milioane (de cetăţeni, n.r.), nu pentru cei 100 din topul Forbes (clasamentul celor mai bogaţi 100 de ucraineni, n.r.), o țară care își apără singură suveranitatea. Construim o țară în care toată lumea va fi egală în fața legii. Construim o țară fără război. Este o cale dificilă, nu foarte rapidă. Punem cărămidă pe cărămidă, pentru a obţine pacea, o pace solidă, pentru totdeauna. Iar acest lucru depinde de capacităţile armatei noastre” – a declarat Volodimir Zelenski, în faţa jurnaliştilor de la Kiev. Totodată, liderul ucrainean a anunțat o serie de evenimente pentru a marca cea de-a 30-a aniversare a independenței Ucrainei. Pe 23 august, la Kiev va avea loc primul summit al Platformei Crimeii, o iniţiativă menită să apropie eliberarea peninsulei de sub ocupaţie rusă, iar a doua zi, pe 24 august, este planificată o paradă militară. Vorbind despre războiul din Donbas, Volodimir Zelenski a menționat că soluţionarea acestuia este cea mai urgentă prioritate, însă a subliniat că acest proces este de durată. „Înțelegem că vom merge mai departe în Formatul Normandia. M-am întâlnit cu președintele francez, Emanuel Macron, și cu cancelarul german, Angela Merkel, care cred că ar trebui să ne sprijine mai puternic. Cred că, în ultimul timp, aceştia (Macron şi Merkel, n.r.) şi-au slăbit puţin poziţia (cu privire la Rusia, n.r.)” – a afirmat Zelenski, amintind că i-a propus liderului rus, Vladimir Putin, să se întâlnească pentru a discuta despre războiul din est. Potrivit preşedintelui ucrainean, negocierile în acest sens sunt în curs de desfășurare. Pe de altă parte, Zelenski nu a dorit să răspundă atunci când un jurnalist l-a întrebat ce crede despre președintele rus, Vladimir Putin. Zelenski a declarat doar că nu îşi va face publică părerea despre Putin, pentru a nu provoca o escaladare a situaţiei. În ceea ce priveşte „dezoligarhizarea” Ucrainei, Zelenski a declarat că au loc demersuri în acest sens la nivel legislativ. „Nu vrem să distrugem marile afaceri, ci influența sistemului oligarhic din Ucraina” – a subliniat preşedintele, refuzând să numească persoanele împotriva cărora va fi îndreptată legea anti-oligarhi. „Nu le voi da numele, nu mă tem de nimeni” – a declarat liderul ucrainean. Abordând situaţia de securitate din estul ţării, preşedintele Ucrainei a remarcat că, deocamdată, nu există o altă platformă de negocieri în afară de Formatul Normandia şi a subliniat că se bucură pe deplin de susţinerea partenerilor externi. Cu toate acestea, potrivit lui Zelenski, în plus față de Formatul Normandia, vor exista convorbiri directe cu președintele rus, Vladimir Putin, și, totodată, este luată în calcul posibilitatea implicării Statelor Unite în negocierile referitoare la Donbas. Probabilitatea escaladării conflictului există întotdeauna – a avertizat liderul de la Kiev. „Acum, observăm o reducere foarte lentă a numărului de militari ruși (de la graniţa cu Ucraina, n.r.). O astfel de tensiune poate continua cel puțin până la finalizarea exercițiilor (exerciții militare desfăşurate din Federația Rusă, n.r.), până în septembrie” – a adăugat Zelenski, subliniind că războiul din Donbas ar trebui să se încheie până este Putin la conducerea Rusiei. Referitor la posibilitatea de a candida pentru un nou mandat de preşedinte al Ucrainei, Volodimir Zelenski a declarat că este prea devreme să discute despre un astfel de scenariu, deoarece încă nu a trecut nici jumătate din primul mandat./sdan/sdm2
(www.rbc.ua – 21 mai)