În Olanda va avea loc sâmbătă seară concursul Eurovision, în condiţii stricte de pandemie

Concursul Eurovision, cea mai mare competiţie muzicală televizată din lume, se desfăşoară sâmbătă seară în Olanda. Este primul spectacol global major care va avea loc în acest an, însă se va desfăşura pe fondul unor reguli stricte de pandemie. Va fi un concurs Eurovision fără precedent. O serie de reglementări vor permite ca o audienţă de 3.500 de persoane să aibă acces în arena de spectacol pentru a-i urmări pe artiştii care vin de pe întreg continentul european. Cu toţii vor avea nevoie de un test negativ la COVID-19 şi o mască de protecţie. Există, însă, îngrijorări cu privire la posibilul impact al organizării acestui eveniment în Olanda, ţară care are, în prezent, una dintre cele mai ridicate rate de infectare COVID din Europa./mbrotacel/csimion

BBC SERVICIUL MONDIAL – 22 mai