Participanţii la summitul UE au decis extinderea sancţiunilor împotriva Republicii Belarus

Participanții la summitul UE au decis extinderea sancțiunilor economice împotriva Minskului prin includerea de noi persoane și organizații pe listele de măsuri restrictive – a declarat, marţi, cancelarul Germaniei, Angela Merkel. De asemenea, cancelarul german a subliniat că nu există dovezi ale implicării Rusiei în incidentul cu avionul Ryanair de la Minsk. „Nu avem dovezi despre implicarea Rusiei în incidentul cu avionul Ryanair de la Minsk, de aceea nu am făcut o evaluare în acest sens. Dacă voi avea o discuţie cu preşedintele Rusiei, această temă va fi, cu siguranţă, pe agenda convorbirilor, însă noi nu trebuie să pornim de la presupuneri. Se ştie despre existenţa unor relaţii strânse între Republica Belarus şi Rusia, dar nu există informaţii doveditoare privind rolul Rusiei în situaţia avionului Ryanair” – a declarat Merkel, în timpul unui briefing după încheierea forumului./ssirbu/avladucu

(www.ria.ru – 25 mai)