SUA nu va reveni în Tratatul Cer Deschis

Departamentul de Stat de la Washington a anunţat că a informat guvernul rus despre decizia conform căreia SUA ne se va realătura unui acord din 2002 cunoscut drept Tratatul Cer Deschis, care permite survolarea de scurtă durată a mai mult de 30 de ţări pentru monitorizarea activităţilor militare. După ce a condamnat decizia predecesorului său, Donald Trump, de retragere din Tratatul Cer Deschis, preşedintele Biden a revenit acum asupra poziţiei sale şi a decis că SUA nu se va realătura acestuia. Hotărârea a fost adoptată după o revizuire din partea Departamentului de Stat în urma căreia s-a ajuns la concluzia că acordul a fost subminat de încălcările ruseşti ale prevederilor sale. Din Tratatul Cer Deschis, care a intrat în vigoare în ianuarie 2002, fac parte acum 34 de state./opopescu/dsirbu

BBC SERVICIUL MONDIAL – 28 mai