Mai multe instituţii publice au pregătit surprize de Ziua Copilului

Astăzi, de Ziua Copilului, numeroase teatre din București și din țară îi așteaptă pe cei mici cu piese pentru vârsta lor aproape toată ziua, dar și cu ateliere de creativitate și dezvoltare. Vor fi și o serie de activități în aer liber, precum plimbări gratuite cu trenulețe de agrement sau vizite la grădina zoologică. Din cauza vremii nefavorabile însă unele dintre surprizele pregătite copiilor vor fi amânate pentru zilele de weekend. În București, în mai multe instituții publice au pregătit programa pentru cei mici. Despre ele ne vorbește în continuare Alina Stănuță:

Reporter: Expoziția „Copilăria fantastică”, realizată cu participarea unor tineri artiști de la licee de profil din țară, având ca temă ‘Frumusețea copilăriei și actul artistic în sinceritatea și profunzimea sa’, se va deschide astăzi la Muzeul Național Cotroceni, în prezența președintelui Klaus Iohannis. Şi Camera Deputaților sărbătorește copiii. Cei mici, însoțiți de părinți sau bunici, sunt așteptați între orele 10:00-16:00 pentru a vizita gratuit sălile în care se desfășoară activitatea parlamentară, dar și cabinetul președintelui, sala de plen, galeria presei sau galeria de onoare. Pe peluza de la intrarea principală în Camera Deputaților vor fi amenajate 6 terenuri de badminton; de asemenea, vor fi prezentări ale tradițiilor militare și simulări ale mânuirii armelor, iar Jandarmeria Română va prezenta copiilor două echipaje canine, patru echipaje ecvestre, dar și mașinile de intervenție. Poliția Capitalei va organiza jocuri de-a detectivii, sub forma unor experiențe educative utile. La eveniment vor fi prezenţi și reprezentanţi ai Bibliotecii Naționale a României, cu un stand de carte pentru cei mici. Traseul de vizitare de la Camera Deputaților va fi marcat și delimitat, iar vizitatorii au obligația să poarte masca de protecție pe toată durata vizitei. Evenimentele anunțate tot astăzi în Grădinile Senatului au fost reprogramate pentru sâmbătă, 5 iunie, ca urmare a condițiilor meteo./cpodea/schelaru

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 1 iunie