Rusia va renunţa complet la dolar în structura Fondului Naţional de Avere în termen de o lună

În decurs de o lună, Rusia va renunţa complet la dolarul american în structura Fondului Național de Avere (FNB) și va reduce cota lirei britanice. Ponderea euro și a yuan va crește în FNB, va fi inclus aurul, iar cota yenului japonez va rămâne neschimbată, a declarat joi ministrul rus al finanțelor, Anton Siluanov, în marginea Forumului Economic Internațional de la Sankt Petersburg. „Noi, la fel ca Banca Centrală, am luat decizia de a reduce investițiile FNB în active în dolari. Astăzi, conform structurii, avem aproximativ 35% din investițiile Fondului în dolari. Am decis să renunţăm complet la activele în dolari şi să le înlocuim cu o creștere în euro, o creștere în aur” – a declarat Siluanov. Potrivit afirmaţiilor sale, tranziția către noua structură a FNB va avea loc în termen de o lună. „Suficient de rapid, în decurs de o lună, vom ajunge la această structură” – a subliniat ministrul rus. „Astfel, în dolari (investiţii – nota TASS) vom 0%, în euro – 40%, în yuani – 30%, în aur – 20%, în lire sterline și yeni câte 5%” – a adăugat Siluanov, referindu-se la noua structură a investiţiilor FNB./ssirbu/dsirbu

www.tass.ru – 3 iunie