Preşedintele Zelenski anunţă un referendum privind statutul oligarhilor în Ucraina

Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a anunţat că problema statutului oligarhilor în Ucraina va putea fi rezolvată printr-un referendum. Într-un mesaj video difuzat vineri seară, Zelenski a comunicat că a avut pe această temă o discuţie în cadrul unei şedinţe a Consiliului de Securitate şi Apărare Naţională. „Pentru cei care încearcă să convingă, să zădărnicească (eforturile anti-oligarhi, n.r.) sau să ajungă la un acord cu membrii Parlamentului cu privire la această lege (proiect de lege privind „dezoligarhizarea Ucrainei”, n.r.), voi avea o singură întrebare. Iar această întrebare, privind statutul oligarhilor, va fi supusă unui referendum” – a subliniat președintele ucrainean. Potrivit lui Zelenski, proiectul de lege referitor la oligarhi demonstrează atitudinea Ucrainei față de sistemul oligarhic. „Nu este posibil să deţii controlul asupra deputaților, miniștrilor sau oficialilor. Acest proiect de lege demonstrează atitudinea noastră față de sistemul oligarhic. Avem oligarhi, ei influențează politica, dar acest lucru nu se va mai întâmpla” – a conchis Volodimir Zelenski. Zilele trecute, liderul de la Kiev a înregistrat în Parlament un proiect de lege pentru ”dezoligarhizarea” Ucrainei, un act normativ care definește oligarhii drept persoane cu influență semnificativă în viața economică și politică a ţării și care controlează principalele segmente ale spațiului media. Actul normativ mai stabileşte un set de reguli pentru relații transparente între aceşti oameni de afaceri şi autorităţile statului, reglementând în special întâlnirile dintre cele două părţi. Potrivit preşedintelui, dacă va fi adoptată, legea va fi valabilă o perioadă de zece ani./sdan/pvelisar

(www.korrespondent.net – 5 iunie)