Israelul începe vaccinarea anti-COVID a copiilor de la 12 la 15 ani

Israelul începe să vaccineze împotriva COVID-19 copiii cu vârste de la 12 la 15 ani. Autorităţile au aşteptat datele din Statele Unite privind siguranţa administrării vaccinului la această grupă de vârstă, înainte ca Israelul să aprobe acest demers. Israelul a renunţat la aproape toate restricţiile legate de pandemie, după o campanie reuşită de vaccinare a persoanelor de peste 16 ani.

În ultima săptămână, au mai fost raportate doar câteva cazuri zilnice. Cu toate acestea, mii de adolescenţi s-au înscris pentru a primi vaccinul. Ministerul israelian al Sănătăţii a aşteptat rezultatele studiului efectuat în Israel cu privire la vaccinarea cu Pfizer şi cazurile de miocardită apărute în rândul bărbaţilor tineri, însă a precizat că există doar o posibilitate ca între acestea să fie o legătură.

Şi agenţiile de reglementare a medicamentelor din Uniunea Europeană şi Marea Britanie au aprobat folosirea vaccinului Pfizer pentru adolescenţi. Israelul a avut una dintre cele mai rapide campanii de vaccinare din lume. Peste jumate dintre israelieni sunt, în prezent, vaccinaţi complet împotriva COVID-19./mbrotacel/schelaru

BBC SERVICIUL MONDIAL – 6 iunie