Jeff Bezos va efectua o călătorie în spaţiu alături de fratele său şi de câştigătorul unei licitaţii pentru al treilea loc în nava spaţială

Jeff Bezos, fondatorul companiei de retail online Amazon, a anunţat că el şi fratele său vor efectua o călătorie în spaţiu, în cadrul primei incursiuni suborbitale realizate de compania producătoare de rachete spaţiale.

Alături de cei doi se va afla câştigătorul unei licitaţii organizate pentru ocuparea celui de-al treilea loc în naveta spaţială. Călătoria cu nava spaţială New Shepard, a companiei Blue Origin, este programată pentru data de 20 iulie. Peste 5.000 de persoane au participat la runda de deschidere a licitaţiei.

Cel mai mare preţ licitat în runda a doua este de 2,8 milioane de dolari./mbrotacel/schelaru

BBC SERVICIUL MONDIAL – 7 iunie