Începe campania electorală pentru alegerile locale parțiale

Sâmbătă începe campania electorală pentru alegerile locale parțiale, care vor avea loc în data de 27 iunie. Cetățenii sunt așteptați la vot pentru alegerea noilor primari în 29 de comune, între care Deveselu din judetul Olt, dar și în șase orașe din mai multe județe. Este vorba despre Bocșa, Bragadiru, Filiași, Târgu Bujor, Șimleu Silvaniei și Vicovu de Sus. Funcția de primar în aceste localități a rămas vacantă în urma demisiei, situațiilor de incompatibilitate, deces sau condamnare. Tot în 27 iunie, în comuna Cojasca din județul Dâmbovița vor fi organizate alegeri pentru consiliul local./rpatulea/pvelisar

(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 11 iunie)