Declanșarea celui de-Al Doilea Război Mondial, la 1 septembrie 1939, a găsit România între interesele Germaniei și Rusiei, țări care duceau o politică agresivă de revendicări teritoriale. În fața situației noi, Guvernul român a ordonat la 4 septembrie 1939 mobilizare generală. Au fost chemați sub arme toți cetățenii care aveau ordine de chemare indiferent dacă efectuaseră sau nu perioada de concentrare. Atacarea Poloniei de către URSS a dovedit agresivitatea Rusiei, țară care se declarase neutră. Temându-se de un atac din partea sovieticilor, Guvernul român a ordonat mutarea Grupului de Armată nr.1 și a Armatei a 4-a din vestul țării în spațiul dintre Carpații Orientali și Nistru. În același timp, rezerviștii au fost de mai multe ori convocați pentru instrucție, indiferent de gradul pe care îl aveau, își amintește juristul Vladimir Boantă – sublocotenent în rezervă.
“Pe la mijlocul lunii ianuarie 1941, mai exact în ziua de 16 ianuarie, am primit ordin de concentrare. Eu aparţineam ca ofiţer de rezervă Regimentului 4 Călăraşi din Bucureşti. Eu sunt ofițer de cavalerie. M-am prezentat la Regimentul 4 Călăraşi, unde mi s-a spus: “Unde vreți să vă duceți? La Medgidia sau la Brăila?” Eu sunt brăilean, aşa că mi-am exprimat din capul locului dorinţa de a pleca la Brăila. M-am urcat în tren în dimineaţa zilei următoare şi am sosit în oraşul meu natal. Era ora două după-masa, iarnă, era zăpadă, era frig. Mi-am luat geamantanul meu şi-am traversat doar Piaţa Gării, pentru că acolo era sediul Regimentului 3 Artilerie. Când am intrat în cancelarie, am găsit un plutonier major care s-a ridicat în picioare cam nedumerit văzând un ofiţer nou. (…) L-am întrebat unde pot să-l găsesc pe d-l căpitan, fiindcă vroiam să mă prezint de sosire, aşa cum este uzul întotdeauna în asemenea împrejurări. Cam încurcat, plutonierul m-a întrebat: “ După-masa, nu ştiu dacă dvs. cunoaşteţi oraşul ăsta… e o stradă importantă aici căreia îi zice Strada Regală şi o să-i găsiţi acolo pe cei doi ofițeri de cavalerie care sunt în oraș”.
Eu, care ştiam ce-i Strada Regală, copilărisem pe acolo, am plecat, m-am dus acasă la mine, unde a stârnit mare surpriză venirea neaşteptată a mea. După-masa la ora 6 am apărut şi eu pe Calea Regală. [Cei doi ofițeri de cavalerie] m-au văzut de departe, au fost foarte interesaţi. Eu m-am prezentat chiar pe stradă, ei au fost fericiţi că le-a mai venit încă ofițer de cavalerie (….) Am stat în Brăila de la 16 ianuarie şi până la 16 martie când m-am desconcentrat. Am revenit în Bucureşti şi mi-am reluat ocupaţiile mele de jurist. N-au trecut mai mult de două luni şi în ziua de 16 iunie 1941 m-am pomenit cu un nou ordin de concentrare. (…) Nu aveam nici cea mai mică idee că peste câteva zile avea să izbucnească războiul….. Război era în jurul nostru, desigur. Era războiul cu Franţa, care ne surprinsese prin viteza cu care francezii capotaseră. Era intrarea [nemților] în Cehoslovacia, care ne impresionase în mod defavorabil….. (…) Deci, nu aveam nici cea mai mică idee că o să înceapă războiul şi pentru noi. M-am prezentat la ora 9 dimineaţa la biroul mobilizări. (…) Am fost repartizat la Grupul 52 Cavalerie: “Sublocotenent Boantă Vladimir, dumneata eşti aghiotantul domnului colonel Tăutu, comandantul Grupului 52 de cercetare. Domnule sublocotenent, dumneata, prin vârsta dumitale şi prin pregătirea dumitale eşti cel mai indicat să fii aghiotantul d-lui colonel Tăutu. Vă invit să vă duceţi imediat să vă prezentaţi comandantului dvs.”.
L-am salutat, apoi m-am îndreptat spre biroul colonelului Tăutu. Mi-am aranjat ţinuta să mă prezint într-un mod corespunzător tocmai comandantului. Am bătut la uşă. Am auzit glasul colonelului, un glas de moldovean, liniştit, într-o dulce limbă moldovenească: “Intră!” Eu mă prezint imediat: “D-le colonel, am onoarea a mă prezenta! Sunt sublocotenentul de rezervă Boantă Vladimir, numit aghiotant al dvs.”. Colonelul mă cântăreşte din ochi şi îmi spune: “D-le sublocotenent, pune d-ta şapca şi sabia în cuier şi ţine-te de mine, fiindcă evenimentele se preşipită cu o viteză extraordinară”. Într-adevăr, a doua zi, cu adevărat pe neaşteptate, a izbucnit războiul. La o oră foarte matinală, pe la 6 dimineaţa, radio era deschis şi am ascultat cuvântul mareşalului care spunea: “Ordon, treceţi Prutul!” Să vă spun drept, parcă m-a scuturat un curent electric faţă de această cu totul neaşteptată comunicare care se făcea şi care deschidea largi porţile tuturor posibilităţilor şi împrejurărilor pe care un război odată declanşat aveau să le pornească cu privire la întreaga Țară Românească“.
[Interviu realizat de Emilian Blînda, 1995]
