Teatrul Național Radiofonic a lansat o colecție sonoră online de spectacole ce au la bază capodopere ale literaturii române

Teatrul Național Radiofonic a lansat o colecție sonoră online de spectacole ce au la bază capodopere ale literaturii române, în sprijinul absolvenților de liceu care urmează că susțină examenul de bacalaureat. Ascultând aceste spectacole, fie că ați citit sau nu deja operele literare, vă veți apropia de universul lor, veți înțelege mai bine narațiunea, personajele și mesajul – este îndemnul pe care îl lansează colegii de la redacția Teatrul Național Radiofonic. Colecția „Bacalaureat la literatura română” cuprinde versiuni radiofonice remarcabile, grupate pe opt categorii: de la literatura română veche și premodernă, până la perioada postbelică și postmodernism. Piese de teatru și dramatizări ale unor nuvele, romane sau chiar poeme, în interpretarea unor mari actori sau chiar a autorilor, pot fi ascultate pe platforma eTeatru.ro./asalar

(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 14 iunie)