Omul de afaceri Alexander Adamescu a fost trimis în judecată de DNA pentru săvârșirea a două infracțiuni de dare de mită

Omul de afaceri Alexander Adamescu, fiul lui Dan Adamescu, a fost trimis în judecată de DNA pentru săvârșirea a două infracțiuni de dare de mită. El este acuzat că în anul 2013 ar fi remis prin intermediari sumele de 15.000 de euro, respectiv 23.000 de lei, magistraților Ion Stanciu și Elena Rovența, judecători de la Tribunalul București, pentru a obţine soluții favorabile în dosare de insolvență în care erau implicate firme ale tatălui său. Bogdan Alexander Adamescu a fugit din România și s-a stabilit în Marea Britanie, de unde autoritățile române încearcă să îl extrădeze. Conform unui comunicat al DNA, Alexander Adamescu se află în procedură de extrădare în baza unui mandat european de arestare. El a fost reținut de autorități britanice, însă nu a fost încă predat către România./rpatulea/ilapadat

(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 15 iunie).