Aflat între Dorohoi și Cernăuți, Ținutul Herța, cu o populație în totalitate română, a aparţinut întotdeauna Principatului Moldovei și apoi României. Acest teritoriu nu a făcut parte niciodată din Basarabia sau Bucovina. În urma Pactului Ribbentrop – Molotov (23 august 1939), când Basarabia și nordul Bucovinei au fost anexate de URSS, trupele sovietice au ocupat și Ținutul Herței justificând acțiunea printr-o „eroare de topografie”, care a devenit permanentă. De aceea, una din primele acțiuni ale Armatei Române după intrarea în războiul antisovietic (22 iunie 1941) a fost eliberarea Ținutului Herței. Emil Tomescu, căpitan în Regimentul 6 Roșiori a luat parte la acțiunile duse pentru eliberarea acestei regiuni de sub ocupația sovietică.
„ În seara când a început războiul, eram la masă cu colonelul [Radu] Korne. În timpul ăsta, a sosit un curier cu un plic. Colonlul Korne a desfăcut plicul şi a spus: „Fraţilor, de la ora aceasta a început războiul! În ajutorul nostru a sosit o unitate germană care trebuie să depisteze minele plantate de sovietici”. Nu ştiau româneşte. Colonelul Korne a întrebat: „Ştie cineva nemţeşte?” Nimeni n-a răspuns. Eu, care crescusem între nemţi, am spus: „Domnule colonel, îmi aduc aminte câte ceva….”. Şi așa am plecat cu geniștii nemţi. Îmi aduc aminte că am văzut trupele ruseşti cum fugeau din Herţa. Deasupra au apărut avioane rusești care au început să tragă în noi. La un moment dat, cineva a început să tragă din spatele nostru. Am dat telefon la regiment şi am întrebat: „Ce faceți? Ne împuşcaţi?” „Nu vă împuşcăm noi”. Când ne-am uitat mai atent, am văzut puțin fum de armă ieşind din diferite colţuri. Erau soldaţi ruşi băgaţi în pământ … Așa se face că noi am trecut de dânşii fără să-i vedem. După ce i-am văzut, i-am anihilat ușor. După această incursiune am fost mutat la Cernăuţi, la Compania de Pază CFR. Situaţia din Cernăuţi era tensionată. (…)
Apoi, cu Regimentul 6 Roşiori am plecat spre est până am ajuns într-o mică localiate – Insula Izer Utrici. Acolo am făcut o troiţă pentru ostaşii morţi şi am botezat un număr de copii din satele vecine. Am trimis un soldat acasă şi mi-a trimis nevastă-mea cruciuliţe. Apoi regimentul meu a atacat canalul Kurka. Canalul Kurka era un canal care ocupa o mare porţiune de teren şi era foarte întărit. Am ocupat canalul Kurka şi ne-am îndreptat către Anapa. Deci, după canalul Kurka am ajuns la Anapa. Și la Anapa au fost lupte destul de grele. (…) În timpul înaintării pe front, la un moment dat am găsit o căruţă cu ostaşi români împuşcaţi. Erau cu ochii scoşi, cu limba tăiată, cu urechile tăiate, cu sexul tăiat şi lăsați aşa acolo. Am aflat după aceea că au fost batjocoriți de un batalion de femei. Rusoaice. În timpul înaintării m-am îmbolnăvit şi am fost tratat într-un spital german. De acolo mi s-a dat concediu şi am plecat acasă”.
[Interviu realizat de Octavian Silivestru, 1997]
