Vizita de două zile a președintelui Klaus Iohannis în Estonia s-a încheiat

Realizator: Vizita de două zile a președintelui Klaus Iohannis în Estonia s-a încheiat astăzi la centrul e-Estonia și start-up-ul Unicorn Squad, două proiecte de succes în domeniul digitalizării. De altfel, acest domeniu a fost evidențiat pentru cooperarea bilaterală, mai ales în ce privește securitatea cibernetică și inteligența artificială. Oana Bâlă transmite de la Tallinn.

Reporter: În cadrul discuțiilor de astăzi cu premierul eston, Kaja Kallas, președintele Klaus Iohannis a accentuat intenția consolidării cooperării economice prin intensificarea schimburilor comerciale și sectoriale. S-a vorbit și despre sectorul digital, România fiind interesată de o colaborare cu Estonia, în domeniul securității cibernetice și inteligenței artificiale. Pe de altă parte, cei doi interlocutori au abordat cooperarea dintre cele două țări în cadrul formatelor regionale București 9 și Inițiativa celor Trei Mări. Accentul a fost pus pe obiectivul principal al României pentru implementarea proiectelor strategice Rail to Sea și Via Carpatia prin care va fi îmbunătățită interconectarea europeană pe direcția nord-sud. Președintele României a mai avut programată o vizită la Centrul e-Estonia, menit să faciliteze interacțiunea cetățenilor cu statul, prin intermediul soluțiilor electronice. Ultimul punct pe agenda vizitei la Tallinn a fost participarea la o prezentare a start-up-ul Unicorn Squad, o școală profesională de robotică ce reprezintă o poveste de succes a Estoniei, în domeniul inovației./lalexandrescu

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 17 iunie