791 de secţii de votare vor fi deschise pentru cetăţenii bulgari din străinătate

Cetăţenii bulgari din străinătate vor putea vota în 791 de secţii de votare care vor fi deschise în 68 de state pentru alegerile parlamentare anticipate din data de 11 iulie.
Cele mai multe secţii, 135, vor fi deschise în Marea Britanie. În Turcia, numărul secţiilor de votare pentru bulgari este de 121, în Germania – 116, iar în SUA – 58. În secţiile cu peste 300 de alegători, votul se va desfăşura exclusiv electronic. În câteva zile, urmează să fie semnat contractul privind livrarea a 1.500 de dispozitive electronice de vot suplimentare. Circa 72.000 de bulgari din străinătate au depus declaraţii pentru a-şi exercita dreptul de vot, cu circa 15-16.000 mai puţin decât la alegerile din luna aprilie./ddaniela/ilapadat

(www.dariknews.bg – 19 iunie)