Previziunile săptămânii 21 – 27 iunie 2021

Luni, 21 iunie

* Luxemburg: Ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, participă la reuniunea Consiliului Afaceri Externe (CAE) al Uniunii Europene

* Sărbătoare creștină, ortodoxă şi greco-catolică – Sfânta Treime (Tatăl, Fiul şi Sf. duh/Sf.spirit), cu celebrarea slujbelor religioase. Din program:

‣ Comuna Buciumeni, jud. Galați

  • Slujbă religioasă ținută de către Înaltpreasfințitul Arhiepiscop Casian al Dunării de Jos – la Mănăstirea Buciumeni cu Hramul Sfânta Treime

‣ Constanța:

  • ÎPS Teodosie, Arhiepsicopul Tomisului, va oficia, de la ora 8:45, împreună cu PS Ilarion, Episcop Vicar al Arhiepiscopiei Sibiului, Sfânta Liturghie la mănăstirea Văcăreștii Noi, cu hramul Sfânta Treime, așezământ monahal situat în apropierea localității Lumina

* Reşiţa: Festivalul „Etnica” 2021, aflat la prima ediţie, este un rezultat direct al multiculturalităţii zonei în care oraşul Reşiţa este un pol central. Banatul Montan este una dintre cele mai variate cultural zone din ţară; adăposteşte nu mai puţin de 7 etnii care trăiesc şi se dezvoltă împreună de mai bine de un secol: românii, cehii, croaţii, sârbii, rromii, maghiarii şi germanii. În parcul Tricolorului, în fiecare zi, în perioada 20 – 27 iunie, este amenajată şi o expoziţie care are ca scop evidenţierea tradiţiilor fiecărei comunităţi, urmând să fie expuse costume populare, obiecte tradiţionale, fotografii, cărţi, albume de prezentare şi multe altele. În fiecare zi, între orele 10:00 – 22:30, programul evenimentului cuprinde atât preparate tradiţionale ale etniilor invitate, cât şi un program artistic divers, care pune accent pe muzica şi dansurile tradiţionale ale tuturor invitaţilor la festival. Programul zilei:

‣ Astăzi este ziua dedicată etnicilor croaţi din Banat, în colaborare cu Uniunea Croaţilor din România

  • ora 15:00 – 20:00 – Stand de prezentare a tradiţiilor croate (foişor)
  • ora 18:00 – 20:00 – Formaţia de dansuri Karasevska Zora și Zička Band – condusă de prof. Todor Milan

* Autorităţile spaniole au revizuit condiţiile de intrare pe teritoriul Regatului Spaniei pentru persoanele care sosesc din România. Noile măsuri se aplică începând cu această dată. Astfel, ca urmare a deciziei autorităţilor spaniole, România nu se mai află în categoria statelor cu risc de infectare. Cetăţenii care sosesc din România în Spania pe cale aeriană nu mai trebuie să prezinte la intrarea în Spania următoarele documente, stabilite anterior: certificat care atestă vaccinarea completă împotriva COVID-19, test negativ PCR sau antigen sau certificat de recuperare post-COVID-19

* Braşov: Biserica Neagră din Braşov va fi gazda unui nou eveniment de vaccinare, care se va desfăşura în paralel cu un maraton al muzicii de orgă, fiind  pentru prima dată, cel puţin în România, când un centru de vaccinare se amenajează în interiorul unei biserici. Evenimentul se va desfăşura între orele 10:00 şi 19:00 şi este al nouălea din cadrul maratonului de vaccinare „Liber la vaccinare, liber la viaţă!”, iniţiat de Primăria Braşov şi organizat în parteneriat cu Direcţia de Sănătate Publică. „Liber la biserică!” este un eveniment dedicat enoriaşilor şi personalului ecumenic, indiferent de cult. În cadrul acestui eveniment, vaccinarea se face fără programare, la alegere, cu unul dintre cele două vaccinuri produse de Pfizer, respectiv Johnson&Johnson

* Focşani: DSP Vrancea şi Inspectoratul Şcolar Județean Vrancea organizează, în perioada 21-22 iunie, o campanie de vaccinare, care se va desfăşura în cortul amenajat în curtea interioară a ISJ Vrancea. Vaccinul administrat este produs de Pfizer/BioNtech şi este destinat atât persoanelor care sunt programate pentru rapel, după ce s-au vaccinat cu prima doză în perioada 31 mai – 1 iunie, cât şi doritorilor care vor să se imunizeze prin vaccinare, fără a fi necesară o programare prealabilă. Programul de vaccinare va fi între orele 10:00 şi 18:00, iar personalul de vaccinare va fi asigurat de DSP Vrancea, în colaborare cu centrul de vaccinare de la Suraia

* Cernăuţi/Suceava: Concurs de recitare de poezie pentru elevii de etnie română din Regiunea Cernăuţi, cu ocazia împlinirii a 150 de ani de la Serbarea de la Putna, eveniment organizat de Biblioteca Bucovinei „I.G. Sbiera”, sub egida Consiliului Judeţean Suceava, în parteneriat cu Societatea Scriitorilor Bucovineni şi Societatea Scriitorilor Români din Cernăuţi. Elevii vor recita câte un poem sau un fragment de poem, se vor înregistra, iar clipul îl vor trimite spre jurizare la adresa de email a bibliotecii (bbsv@bbsv.ro). Perioada de desfăşurare a proiectului este 21 iunie – 31 august. Data limită de primire a materialelor va fi 21 iulie a.c., urmând ca anunţarea câştigătorilor şi publicarea materialelor filmate pe pagina de Facebook a Bibliotecii Bucovinei „I. G. Sbiera” Suceava să aibă loc până cel târziu la data de 31 august

* Radio România Cultural lansează o grilă adaptată de vară care va conţine, pe lângă podcasturi, și programe de documentare, musical, teatru radiofonic şi multe alte produse noi, adaptate vacanţei publicului din România. În fiecare zi de luni până vineri, de la ora 16:00, timp de 5 zile, Radio România Cultural va difuza episoade ale podcasturilor Mind Architect, Ştiinţa Club, Banii Vorbesc, Mame, Satul Mădălinei, Reconectat, Americanii, Zest, Cel Mai Frumos Joc, Săptămâna Psi, Cronicari Digitali şi Zi de bine. Radio România Cultural este singurul post naţional în FM dedicat culturii – www.radioromaniacultural.ro

* Muzeul Național al Literaturii Române prezintă, episodul cu numărul 40 al Mini-Cafenelei critice online, invitatul acestei ediții fiind artistul ceramist, sticlar și metalist Andrei Florian, profesor al Universității de Artă și Design din Cluj – ora 19:00, pe site-ul MNLR, pe platforma culturaindirect.ro și pe pagina de Facebook a Muzeului. Amfitrion: Ion Bogdan Lefter. Printre partenerii media: Radio România Cultural

* Artista Bianca Ferăstrău expune lucrarea 5 TATTVAS, ce poate fi văzută între 21 iunie – 3 iulie, în cadrul Celulei de Artă – în spaţiul de pe Bd. Carol nr. 53

* Brăila: Secţia Etnografie a Muzeului Brăilei „Carol I” organizează, în colaborare Şcoala Gimnazială „Ion Luca Caragiale” Brăila, o nouă etapă a proiectului „Valenţe noi ale textului folcloric” – ora 10:30, la sediul din Str. Polonă nr. 14. Tema acestei întâlniri este: Şezătoarea – un crâmpei din viaţa satului de altădată. Participă: echipa de proiect, Paul Buţă – actor şi folclorist, elevi ai Şcolii Gimnaziale „Ion Luca Caragiale” Brăila. Moderator: dr. Brînduşa Ilie, muzeograf

* Craiova: Începând cu ora 19:00, la Teatrul Naţional „Marin Sorescu” din Craiova se va desfăşura cel mai lung spectacol de teatru din istorie: „Ziua Hektomeron”. Data nu a fost aleasă întâmplător, căci pe 21 iunie este solstiţiul de vară, cea mai lungă zi din an, numită şi Ziua Soarelui. Inspirat din Decameronul lui Giovanni Boccaccio, proiectul Hektomeron a început la jumătatea lunii ianuarie a acestui an iar timp de 100 de zile, pe website-ul www.hektomeron.com a fost difuzat în regim de livestreaming din Sala Studio a teatrului câte un episod al Hektomeronului. Astfel, publicul va putea să urmărească direct din Sala Mare „Amza Pellea” a teatrului toate cele 100 de episoade ale Hektomeronului. Puse cap la cap, toate cele 100 de episoade ale Hektomronului însumează 25 de ore şi 30 de minute de spectacol, ceea ce face ca HEKTOMERON să devină, probabil, cel mai lung spectacol de teatru din istorie. Intrarea la eveniment va fi liberă, în limita locurilor disponibile. HEKTOMERON se va încheia, aşadar, marţi, 22 iunie, la ora 20:30, cu performance-ul lui Marius Manole (singurul actor invitat din afara trupei, care va prezenta povestea 10 din ziua 10 a Decameronului, în regia lui Radu Afrim

* Iaşi: Deschiderea oficială a expoziţiei de sculptură „Sub semnul Unirii” – ora 18:00, la Palatul Culturii din municipiu. Organizat de Primăria Comunei Tomești, Complexul Muzeal Național „Moldova” Iași și Uniunea Artiștilor Plastici – Filiala Iași, acest proiect include o expoziție dedicată exclusiv sculpturii contemporane românești, prezentată publicului în Holul central al Palatului Culturii, reunind lucrări reprezentative ale artiștilor care au impulsionat sculptura românească: Ilie Bostan (Iași), Dan Covătaru (Iași), Maxim Dumitraș (Sîngeorz-Băi), Laurențiu Mogoșanu (București), Nicolae Popa (București), Valentin Vârtosu (Chișinău), Dumitru Verdianu (Chișinău), Ana Maria Negară (Iași) și Vladlen Babcinețchi (Iași) și pictorii ce au proiectat în tridimensional reflecțiile plastice: Felix Aftene (Iași) și Cristian Ungureanu (Iași), dar și generația tânără, Emanuel Chiriac, Emilia Avărvăroaie. De asemenea, pe esplanada Palatului Culturii, timp de o săptămână, vor fi expuse șase lucrări de sculptură în piatră, de mari dimensiuni, realizate în prima ediție a Simpozionului Internațional de Sculptură – Tomești, reunind astfel nume importante ale sculpturii românești. Evenimentul va fi prezentat de dr. Maria Bilașevschi și Grigore Ilisei. Printre partenerii media: Radio România Iași (21 – 27 iun.)

* Iaşi: Cu ocazia Sărbătorii Muzicii 2021 – La Fête de la musique, Institutul Francez din România organizează o serie de concerte susţinute de artistul francez Marc Fichel (voce şi pian), acompaniat de Franck Seguy (clarinet, acordeon şi percuţie). Turneul lui Marc Fichel în România are loc între 21 și 23 iunie. Programul zilei:

  • ora 19:00 – Concert susţinut de artistul francez Marc Fichel (voce şi pian), acompaniat de Franck Seguy (clarinet, acordeon şi percuţie) – în Amfiteatrul Palas, Str. Palas nr. 7A

* Jud. Maramureş: În perioada 20 – 21 iunie, Consiliul Judeţean Maramureş, prin Ansamblul Folcloric Naţional Transilvania, organizează în parteneriat cu Primăria Călineşti şi Primăria Groşi o serie de activităţi cultural – artistice. Evenimentele sunt dedicate Rusaliilor, sărbătoarea „Pogorârii Duhului Sfânt” asupra ucenicilor lui Hristos. Denumită şi „capătul sărbătorilor”, aceasta încheie istoria mântuirii realizată de Isus Hristos şi se sărbătoreşte în fiecare an la cincizeci de zile de la „Învierea Domnului”. Din programul zilei:

  • ora 15:00 – Evenimentul „Danţ la şură cu Lătureni” – la Primăria din Groşi

* Roma: Pentru a celebra Sărbătoarea muzicii de la Roma 2021, Conservatorul de muzică „Santa Cecilia” din Roma, Accademia di Romania in Roma, Roma Culture și Teatrul di Roma, prezintă publicului recitalul de pian susținut de Beatrice Cori – ora 19:00, la Teatrul Villa Torlonia din Roma, Via Lazzaro Spallanzani 1A

* Arena Naţională găzduiește ultimul meci din Grupa C, Ucraina – Austria, în cadrul turneului final al Campionatului European de fotbal 2020 (11 iun. – 11 iul.) – ora 19:00

* Constanţa: Conferinţă de presă legată de începerea unui nou proiect în fotbalul constănţean – „Împreună suntem mai puternici” – ora 12:00, la Hotel Iaki, Sala Viena

* Roseto degli Abruzzi: Pugilistul român, Cosmin Gîrleanu, va boxa în sferturile Campionatelor Europene de box Under-22 din Italia contra belgianului Zakaria Boudhi, la categoria 52 kg

*****

–  Viena/ Bratislava: Vizite ale președintelui Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, în Austria și Slovacia, pentru a inaugura planul de redresare după pandemie

– Bruxelles: Comisia Europeană prezintă propunerea privind „taxa pe carbon” la graniţa UE

– Luxemburg: Reuniunea Consiliului Afaceri Externe al UE, cu privire la Rusia și Belarus

– Luxemburg: Reuniunea Consiliului UE pentru Mediu

– Strasbourg: Sesiunea de vară a Adunării parlamentare a Consiliului Europei (APCE) va marca cea de-a 10-a aniversare a Convenției Consiliului Europei privind prevenirea și combaterea violenței împotriva femeilor și a violenței domestice („Convenția de la Istanbul”) cu un eveniment pe acest subiect. Sesiunea se desfășoară într-un format hibrid, permițând membrilor să participe de la distanță sau să participe personal la Strasbourg. În cadrul președinției maghiare a Comitetului de miniștri, ministrul maghiar de externe Péter Szijjártó se va adresa Adunării și va răspunde la întrebări. Secretarul general al Consiliului Europei, Marija Pejčinović Burić va participa, de asemenea, la o sesiune de întrebări și răspunsuri (21 – 24 iun.)

– Bruxelles: Audierea președintelui Băncii Centrale Europene, Christine Lagarde, în fața Parlamentului European

– Stockholm: Vot de neîncredere împotriva guvernului lui Stefan Löfven, în Parlament

– Moscova: Președintele rus, Vladimir Putin, primește vizita unor deputați ai Dumei de Stat

– Berlin: Cancelarul german, Angela Merkel, îl primește pe omologul său italian, Mario Draghi

– Moscova: Ministrul rus de externe, Serghei Lavrov, are o serie de întrevederi cu secretarul general al OSCE (Organizația pentru Securitate și Cooperare în Europa), Helga Maria Schmid

– Cracovia, Polonia: Ministrul francez al economiei, Bruno Le Maire, se întâlnește cu omologii din cadrul Grupului de la Vișegrad – V4

– Washington: Discurs al secretarului de stat american, Antony Blinken, cu privire la drepturile persoanelor LGBTQ în grupul de reflecție al Consiliului Atlantic

– Doha, Qatar: Conferință online despre pacea în Afganistan, cu participarea președintelui afgan, Ashraf Ghani (21 – 23 iun.)

– Qatar: Forumul Economic de la Doha, eveniment virtual de trei zile cu participarea ministrului de finanțe din Qatar (21 – 23 iun.)

– Bruxelles: Conferință de presă a opozantei belaruse, Svetlana Tihanovskaïa

– Geneva: A 47-a sesiune ordinară a Consiliului ONU pentru Drepturile Omului (21 iun. – 15 iul.)

– Etiopia: Alegeri legislative și regionale

– Erevan: Raportul observatorilor OSCE care evaluează buna desfășurare a alegerilor legislative din data de 20 iunie, desfășurate în Armenia

– Bruxelles: Ultima audiere procedurală în cazul atacurilor jihadiste din 2016, pentru a stabili viitorul proces

– Paris: Reuniunea anuală online a Tratatului antarctic și a celor 54 de state semnatare ale acestuia (21 – 25 iun.)

– India: Intrarea în vigoare a vaccinării gratuite împotriva Covid-19

– Praga: Guvernul ceh urmează să redeschidă frontierele pentru cetăţenii din UE şi Serbia, în contextul în care ţara îşi revine treptat după pandemia de coronavirus. Călătorii vor trebui să prezinte un test negativ, o adeverinţă de vaccinare sau un certificat de recuperare post-Covid-19 pentru a trece frontierele cehe

– Italia: Expiră interdicția de intrare pe teritoriul acestei țări pentru călătorii străini din India, Bangladesh și Sri Lanka

– Chile: Începe vaccinarea copiilor mai mari de 12 ani

– Paris: Publicarea studiului economic OECD: Suedia 2021

– Havana, Cuba: Intrarea în vigoare a suspendării depozitelor în numerar exprimate în dolari

– Paris: Procesul lui Abdalla El-Hamahmi pentru atacul asupra soldaților de la Luvru în 2017 (21 – 24 iun.)

– Tokyo, Japonia: Prezentarea unui proiect despre jocul Pokémon cu o companie aeriană

– Ankara, Turcia: Decizia Înaltei Curți de Justiție cu privire la cererea de interzicere a partidului pro-kurd HDP

– Glasgow: Sacha Dench, supranumită „Lebăda umană”, pleacă într-o călătorie de 4.800 de kilometri pentru a marca COP26, conferinţa ONU privind schimbările climatice, care va avea loc la Glasgow la sfârşitul acestui an. Ea va porni dintr-o zonă situată lângă Glasgow, dacă vremea îi va permite, cu un paramotor electric adaptat, zburând în sens invers acelor de ceasornic în jurul coastelor Marii Britanii şi revenind pe uscat, în aceaşi zonă, circa şase săptămâni mai târziu. Australianca este cunoscută pentru expediţiile globale alături de specii migratoare, însă şi-a îndreptat atenţia asupra schimbărilor climatice după ce şi-a pierdut familia în incendiile de vegetaţie care au afectat anul trecut regiuni extinse de pe continentul australian. Paramotorul electric va înlocui motorul obişnuit în doi timpi pe care ea l-a utilizat în expediţii lungi. Dench speră să stabilească un nou record atestat de Guinness World Records pentru cel mai rapid şi, totodată, primul zbor în jurul Marii Britanii într-un paramotor, dar şi prima expediţie pe distanţă lungă efectuată cu un paramotor electric

– Franța: Sărbătoarea muzicii – Fête de la Musique

– Cannes, Franţa: Piaţa de film a Festivalului de la Cannes, online (21 – 25 iun.)

– Milano, Italia: Prezentarea colecției Giorgio Armani, cu public

– Turneul final al EURO 2020 la fotbal, găzduit de 11 oraşe de pe continent, printre care şi Bucureşti (11 iun. – 11 iul.). Programul zilei:

  • Amsterdam: Macedonia de Nord – Olanda – ora 19:00 (Grupa C)
  • Copenhaga: Rusia – Danemarca – ora 22:00 (Grupa B)
  • St. Petersburg: Finlanda – Belgia – ora 22:00 (Grupa B)

– Brazilia: Copa America la fotbal (13 iun. – 10 iul.):

  • Uruguay – Chile – ora 0:00, pe Arena Pantanal din Cuiaba, în Grupa A
  • Argentina – Paraguay – ora 3:00 (marţi), pe Estadio Nacional Mane Garrincha din Brasilia, în Grupa A

Marți, 22 iunie

– Parlament

* Parlamentul României preia, conform principiului rotaţiei, preşedinţia Adunării Parlamentare a Cooperării Economice a Mării Negre (APCEMN), de la Parlamentul Republicii Moldova, în sesiunea plenară, în sistem videoconferinţă. Parlamentul României va deţine, prin preşedintele Camerei Deputaţilor, Ludovic Orban, preşedinţia în exerciţiu a APCEMN, în a doua jumătate a anului

– Senat

* ora 13:30 – Şedinţa Biroului permanent și ședința Comitetului liderilor grupurilor parlamentare

* ora 14:30 – Lucrări în grupurile parlamentare

* ora 16:00 – Lucrări în plenul Senatului  (la sediul Senatului și online)

  • Dezbaterea inițiativelor legislative înscrise pe ordinea de zi
  • ora 17:00 – Vot final

* Lucrări în Comisiile permanente :

  • ora 12:00 – Comisia pentru sănătate – etaj 5, cam. 5043 și online
  • ora 12:00 – Comisia pentru învăţământ, tineret şi sport – etajul 5, cam. 5058 și online
  • ora 12:00 – Comisia economică, industrii şi servicii – etaj 4, sala 4044 și online
  • ora 12:00 – Comisia pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională – nivel P1, Sala „Dimitrie Cantemir”
  • ora 14:00 – Comisia permanentă comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru relaţia cu UNESCO – Parter, Corp B4, sala 28

– Camera Deputaților

* ora 13:30 – Şedinţa Biroului permanent și Şedinţa Comitetului liderilor grupurilor parlamentare (prezență fizică și online)

* ora 14:00 – Activitate în cadrul grupurilor parlamentare

* ora 16:00 – Ședinţa în plen

  • Ora Guvernului – Dezbateri politice, la solicitarea Grupului parlamentar AUR cu tema „Lămurirea viitorului mineritului de cărbune și uraniu în România și apariția de companii private în Planul Național de Reziliență și Redresare trimis Comisiei Europene”. Ministrul invitat: Virgil – Daniel Popescu, ministrul energiei
  • ora 17:00 – Primirea de răspunsuri la întrebările adresate membrilor Guvernului

* Ministerul Finanţelor lansează o nouă emisiune Fidelis de titluri de stat în perioada 22 iunie – 12 iulie. Persoanele fizice rezidente şi nerezidente, cu vârsta peste 18 ani, pot subscrie prin intermediul băncilor partenere titluri de stat denominate în lei şi în euro, care sunt listate la Bursa de Valori Bucureşti. Băncile partenere sunt BT Capital Partners&Banca Transilvania, Banca Comercială Română şi BRD – Groupe Société Générale

* Reşiţa: Festivalul „Etnica” 2021, aflat la prima ediţie, este un rezultat direct al multiculturalităţii zonei în care oraşul Reşiţa este un pol central. Banatul Montan este una dintre cele mai variate cultural zone din ţară; adăposteşte nu mai puţin de 7 etnii care trăiesc şi se dezvoltă împreună de mai bine de un secol: românii, cehii, croaţii, sârbii, rromii, maghiarii şi germanii. În parcul Tricolorului, în fiecare zi, în perioada 20 – 27 iunie, este amenajată şi o expoziţie care are ca scop evidenţierea tradiţiilor fiecărei comunităţi, urmând să fie expuse costume populare, obiecte tradiţionale, fotografii, cărţi, albume de prezentare şi multe altele. În fiecare zi, între orele 10:00 – 22:30, programul evenimentului cuprinde atât preparate tradiţionale ale etniilor invitate, cât şi un program artistic divers, care pune accent pe muzica şi dansurile tradiţionale ale tuturor invitaţilor la festival. Programul zilei:

‣ Ziua Etnicilor Cehi din Banat, în colaborare cu Uniunea Democratică a Cehilor și Slovacilor din România

  • ora 15:00 – Stand cu preparate tradiționale de la Sumita (Sembera Claudia), Bigar (Mleziva Iohana), Sfânta Elena (Hruza Maria), Girnic (Bouda Maria); Expoziție de pictură – Iosif Mleziva; Expoziție de panoplii din lemn sculptate – Ventel Mleziva; Brente (coșuri impletite) – Sembera Iosif
  • ora 18:00 – Program de dansuri cehești oferit de membrii ansamblului de la Sfânta Elena, Caraș – Severin, coordonat de prof. Klara Jichova; formația Bohemia condusa de Iosif Piecec

* Dezbaterea cu tema „Transpunerea Directivei Europene 2019/1023 în domeniul prevenției și restructurării în legislația națională. Prezentarea modificărilor după finalizarea cu succes a etapei de dezbatere publică” organizată de CITR împreună cu JURIDICE.ro este transmisă live și poate fi urmărită gratuit pe www.juridice.ro/live, pe homepage JURIDICE sau în pagina dezbaterii, de la ora: 18:30. Invitați: lect. univ. dr. Sergiu Golub, Prodecan Facultatea de Drept, Universitatea „Babeș-Bolyai” Cluj-Napoca, av. Cristina Ienciu, Practician în insolvență, formator INPPI, Country Coordinator INSOL Europe, jud. drd. Flavius Moțu, Tribunalul Specializat Cluj, av. Alina Popa, Practician în insolvență, jud. dr. Mihaela Sărăcuț, Curtea de Apel Cluj, av. Stan Tîrnoveanu, Senior Partner Zamfirescu Racoți Vasile & PARTNERS

* Ziarul Financiar organizează videoconferința „Economia verde 2021- Cum facem din reciclare un mod de viaţă şi cum creştem economia circulară?” – ora 9:30, www.zf.ro, http://www.facebook.com/ZIARULFINANCIAR/

* Bursa de Valori Bucureşti organizează evenimentul online „Finanţarea prin instrumente financiare verzi pe piaţa de capital” – ora 10:00

* Aerostar începe plata dividendelor distribuite din profitul realizat în 2020, valoarea unui dividend brut pe acţiune fiind de 0,12 lei

* Depozitarul Central va distribui, începând cu această dată, sumele de bani aferente cuponului nr. 6 pentru obligaţiunile emise de Raiffeisen Bank SA şi dividende pentru Aerostar

* Timișoara: „Pria Agriculture și Gala Fermierilor din Banat”, eveniment organizat de PRIAevents, ce va avea loc on-site, la Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară a Banatului, începând cu ora 10:30. Evenimentul va fi transmis și live, pe PRIAevents Facebook

* Începând cu această dată, Institutul Oncologic Bucureşti, prin unitatea mobilă de testare, organizează campania de testare gratuită Babeş Papanicolau, dedicată tuturor femeilor cu vârste cuprinse între 25 – 64 ani. Campania, care se va desfăşura pe o perioadă de două săptămâni, este derulată în parteneriat cu Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sector 6 şi Centrul de Sănătate „Sfântul Nectarie” din Sectorul 6. Acţiunea face parte din Programul Naţional de Depistare Precoce a Cancerului de Col, susţinut de Ministerul Sănătăţii, şi vizează depistarea leziunilor precursoare, incipiente sau chiar maligne ale colului uterin. Astfel, în perioada 22 – 25 iunie, femeile sunt aşteptate cu un act de identitate pentru a realiza testul Babeş Papanicolau gratuit la Centrul de Sănătate „Sfântul Nectarie” din Bd. Uverturii nr. 81. Testarea va continua şi în săptămâna 28 iunie – 2 iulie, în cartierul Giuleşti – Sârbi, iar unitatea mobilă va fi parcată pe Str. Răsadniţei nr. 59. Intervalul orar este 11:00 – 16:00, cu posibilitate de prelungire

* Proba scrisă la Limba şi literatura română în cadrul examenului de Evaluarea Naţională

* Cu ocazia bicentenarului Revoluţiei conduse de Tudor Vladimirescu, Muzeul Naţional al Literaturii Române a pregătit, în perioada 20 – 30 iunie, atât în Bucureşti, cât şi la Târgu-Jiu, o serie de evenimente ce marchează acest moment important care a contribuit la definirea identităţii naţionale şi la includerea spaţiului românesc pe traiectoria modernizării. Aceste evenimente se înscriu într-un proiect mai amplu al MNLR, dedicat unor repere ale identităţii culturale româneşti, proiect realizat cu sprijinul Guvernului României. Programul zilei:

  • ora 11:00 – Muzeul Naţional al Literaturii Române şi Academia Română, în parteneriat cu Institutul de Istorie „Nicolae Iorga”, Biblioteca Centrală Universitară „Carol I”, Asociaţia Excelsior şi Romfilatelia, organizează, în Aula Academiei Române, sesiunea ştiinţifică dedicată împlinirii a 200 de ani de la Revoluţia din 1821. În cadrul sesiunii vor susţine prelegeri acad. Ioan-Aurel Pop, preşedintele Academiei Române, prof. univ. dr. Ioan Bolovan, membru corespondent al Academiei Române şi director al Institutului de Istorie „George Bariţiu” din Cluj-Napoca, prof. univ. dr. Sevastian Cercel, director al Institutului de Cercetări Socio-Umane din Craiova, prof. univ. dr. Cristian Ploscaru de la Universitatea „Al. I. Cuza” din Iaşi, prof. univ. dr. Ioan Cristescu, directorul Muzeului Naţional al Literaturii Române, şi prof. dr. hab. Alin Ciupală
  • Tot în cadrul sesiunii ştiinţifice vor fi lansate volumele „Istoria revoluţiunii de la 1821” de C. D. Aricescu – volum apărut pentru prima oară în 1874, la mai bine de 50 de ani de la evenimente, fiind primul studiu amplu despre revoluţia lui Tudor Vladimirescu şi despre implicaţiile sale – și „200 de ani de la mişcarea lui Tudor Vladimirescu. Antologie de Studii, 1821. Tudor Vladimirescu. Surse redescoperite”
  • De asemenea, în cadrul aceluiași eveniment și în prezenţa Cristinei Popescu – director general, Romfilatelia pune în circulație o emisiune de mărci poștale aniversară: „Revoluția lui Tudor Vladimirescu, 200 de ani” ce cuprinde o mapă aniversară, cu bloc filatelic de colecție, tiraj limitat. Lucrările ilustrate în cadrul emisiunii aparțin patrimoniului Muzeului Municipiului București. Emisiunea este disponibilă în rețeaua magazinelor Romfilatelia din București, Bacău, Brașov, Cluj-Napoca, Iași, Timișoara, precum și în magazinul online

* Recital în cadrul turneului naţional al pianistului Horia Mihail – ediţia a 11-a (28 mai – 27 iun.), Pianul călător – Encore – ora 20:30, la Grădina cu Filme – Cinema & More (CREART) – în aer liber. Producător: Pro Contemporania. Coproducători: Radio România Cultural, Radio România Muzical, Radio România Regional

* Ca o perspectivă asupra viitorului proiect de dialog cultural austro-român #newTogether (2021 – 2023), Ambasada Austriei și Forumul Cultural Austriac București, împreună cu Teatrul Odeon, prezintă o avanpremieră exclusivă, pentru actorii diplomației culturale, parteneri, invitați speciali și mass-media, a noului film documentar „#newTogether – vizions for a new together / gânduri despre un nou împreună”, produs de Austrian Cultural Forum și realizat de regizoarea română de teatru și film, Carmen-Lidia Vidu – ora 19:00, la Teatrul Odeon, Calea Victoriei nr. 40-42

* Bistrița: La data de 24 iunie, odată cu Sânzienele, în ţara noastră şi în comunităţile româneşti din alte peste 50 de ţări din întreaga lume este sărbătorită Ziua Universală a Iei – cămaşa tradiţională românească de sărbătoare. În acest context, Complexul Muzeal Bistriţa-Năsăud şi Centrul Europe Direct Bistriţa-Năsăud – găzduit de Asociaţia Produs în Bistriţa-Năsăud şi Filiala Bistriţa-Năsăud a Asociaţiei Comunelor din România, împreună cu Liceul de Muzică „Tudor Jarda”, Centrul Judeţean pentru Cultură Bistriţa-Năsăud, Colegiul Tehnic INFOEL Bistriţa, Liceul Tehnologic „Liviu Rebreanu” Maieru, Colegiul Naţional „Andrei Mureşanu” şi „Copacul de cafea” organizează evenimentul „Cămaşa sunt EU. SânzIEnele la Muzeu”, în zilele de 22 și 24 iunie. Din programul zilei:

  • ora 11:00 – Întâlnire de suflet cu o serie de reprezentanţi ai mass-media, intitulată „Cămaşa sunt EU. Sărbătoarea SânzIEnelor în spaţiul european”

* Turneu Naţional pentru lansarea romanelor publicate de regizorul Alexandru Hausvater, organizat de Editura Integral. Programul zilei:

  • Râmnicu Vâlcea: Evenimentul de lansare va avea loc de la ora 19:00, la Biblioteca Judeţeană „Antim Ivireanu”. Toate lansările vor avea loc în prezenţa regizorului Alexander Hausvater dar şi a unor invitaţi, printre care: Elvira Deatcu, Beatrice Ungar, Varujan Vosganian, Felicia Waldman, Călin Ciobotari, Gabriela Haja, Aurelian Bălăiţă, Antonella Cornici, Marius Stănescu. La evenimente intrarea va fi liberă pentru public, în limita locurilor disponibile şi cu stricta respectare a măsurilor pentru prevenirea pandemiei de coronavirus

* Sibiu: Echipa Teatrului Național Radu Stanca propune, în perioada 8 – 29 iunie, în fiecare zi de marți, o nouă provocare: „Teatru la Cinema”, cel mai nou proiect al Naţionalului sibian, realizat în colaborare cu Asociaţia EXPLOSGC şi cu Multiplexul CineGOLD. Astfel, în această lună, iubitorii teatrului şi filmului se pot bucura de producţiile Scenei Digitale în confortul sălilor CineGOLD din Promenada Mall Sibiu. Din program:

  • ora 19:00 – „Mici crime conjugale” – de Mariana Cămărăşan şi Amalia Florina Iorgoiu

* Suceava: Cu ocazia Sărbătorii Muzicii 2021 – La Fête de la musique, Institutul Francez din România organizează o serie de concerte susţinute de artistul francez Marc Fichel (voce şi pian), acompaniat de Franck Seguy (clarinet, acordeon şi percuţie). Turneul lui Marc Fichel în România are loc între 21 – 23 iunie. Programul zilei:

  • ora 19:00 – Concert susţinut de artistul francez Marc Fichel (voce şi pian), acompaniat de Franck Seguy (clarinet, acordeon şi percuţie) – în Auditoriumul „Joseph Schmidt” al Universităţii „Ştefan cel Mare”

*****

– Riga/ Berlin: Vizite ale președintelui Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, în Letonia și Germania, pentru a inaugura planul de redresare în fața pandemiei

  • Berlin: Cancelarul german, Angela Merkel, primește vizita președintelui Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, pentru discuții bilaterale și o conferință de presă comună, după întâlnire

– Luxemburg: Reuniunea Consiliului Afaceri Generale al UE: Statul de drept (Polonia, Ungaria) și pregătirea summitului UE

– Luxemburg: Reuniunea Consiliului UE Transporturi, Telecomunicaţii si Energie

– Singapore: Reuniune virtuală a Înalților oficiali financiari ai APEC (22 – 23 iun.)

– Catania, Italia: Reuniunea miniștrilor Muncii și Educației din cadrul G20 (22 – 23 iun.)

– Strasbourg: Conferința regională online cu tema „Acționând împreună în fața crizei: protejarea copiilor de trafic și exploatare în Balcanii de Vest”, organizată de acțiunile comune Uniunea Europeană / Consiliul Europei „Prevenirea și combaterea traficului de persoane” în Bosnia și Herțegovina, Macedonia de Nord și Serbia. Samir Rizvo, ministru adjunct și coordonator de stat pentru combaterea traficului de ființe umane și a migrației ilegale, Ministerul Securității din Bosnia și Herțegovina, Verena Taylor, directorul Biroului Direcției Generale Programe, Floriana Sipala, șefa criminalității organizate Unitatea pentru politica privind drogurile, Comisia Europeană și ambasadorul Johann Sattler, reprezentantul special al UE și șeful delegației UE în Bosnia și Herțegovina vor deschide conferința (22 – 23 iun.)

– Tunis: Comisia Europeană pentru Eficiența Justiției (CEPEJ) din cadrul CoE va organiza trei sesiuni de formare pentru avocații Institutului Național al Avocaților din Tunisia (ONAT) privind „Medierea în materie civilă”. Această formare este organizată în cadrul programului comun Uniunea Europeană / Consiliul Europei care vizează îmbunătățirea funcționării, a performanței și a accesului la justiție în Tunisia (AP-JUST), cofinanțat de Uniunea Europeană și Consiliul Europei și implementat de acesta din urmă (22 – 24 iun.)

– Strasbourg: Curtea Europeană a Drepturilor Omului va notifica în scris 13 hotărâri și / sau decizii referitoare la Armenia, Austria, Belgia, Bulgaria, Estonia, România, Rusia, Spania, Turcia și Regatul Unit

– Moscova: Ministrul rus de externe, Serghei Lavrov, se întâlnește cu ministrul venezuelean de externe, Jorge Arreaza

– Varșovia: Miniștrii de finanțe din grupul Visegrad Four, care cuprinde Polonia, Ungaria, Republica Cehă și Slovacia, se vor întâlni la Varșovia, cu ocazia încheierii președinției poloneze a grupului

– Londra: Secretarul de stat pentru Brexit, David Frost, va fi audiat în fața unei comisii parlamentare

– Washington, SUA: Audierea în Senatul american cu privire la proiectul de a transforma capitala Washington în stat

– Luxemburg: Decizie a Curții de Justiție a UE privind gestionarea de către Youtube a încălcărilor drepturilor de autor

– Luxemburg: Decizia Curții de Justiție a UE privind sancțiunile împotriva Venezuelei

– Yokohama, Japonia: Nissan – adunare generală ordinară

– Hong Kong, China: Curtea de Apel se pronunță asupra procesului fără juriu în cazul legii securității naționale

– Rusia: Sunt marcați 80 de ani de la invazia URSS de către Germania nazistă, în timpul Operațiunii Barbarossa

– Washington: Președintele Fed, Jerome Powell, este audiat cu privire la pandemie

– Moscova: Rusia va relua zborurile către Turcia, începând cu această dată, ca urmare a îmbunătăţirii măsurilor anti-COVID în această ţară

– Madrid: Se așteaptă ca restricțiile pentru sosirile din Brazilia și Africa de Sud să fie ridicate

– New York: Alegeri primare democratice pentru a desemna viitorul primar al New York-ului

– New York: Data condamnării pentru Brendan Hunt, găsit vinovat de amenințarea cu moartea a membrilor aleși ai Congresului

– Paris: Prezentări de modă masculină (22 – 27 iun.)

– Turneul final al EURO 2020 la fotbal, găzduit de 11 oraşe de pe continent, printre care şi Bucureşti (11 iun. – 11 iul.). Programul zilei:

  • Londra: Cehia – Anglia – ora 22:00 (Grupa D)
  • Glasgow: Croaţia – Scoţia – ora 22:00 (Grupa D)

– Brazilia: Copa America 2021, campionatul echipelor naţionale de fotbal din America de Sud (13 iun. – 10 iul.). Programul zilei:

  • Uruguay – Chile ora 00:00, Arena Pantanal – Cuiaba (Grupa A)
  • Argentina – Paraguay – ora 3:00, Estadio Nacional Mane Garrincha (Grupa A)

Miercuri, 23 iunie

– Senat

* ora 9:30 – Întrebări, Interpelări (se susțin la sediul Senatului)

* 10:30 – Declarații politice (se susțin la sediul Senatului)

* ora 12:00 – Lucrări în plenul Senatului (la sediul Senatului și online)

* Lucrări în Comisiile permanente (la sediul Senatului și online)

  • ora 10:00 – Comisia pentru agricultură, industrie alimentară și dezvoltare rurală
  • ora 14:00 – Comisia pentru mediu – Corp E3, etaj 2, cam. 323
  • ora14:00 – Comisia pentru cercetarea abuzurilor, combaterea corupției și petiții – cam. 3063 și online

– Camera Deputaților

* Şedinţa în Plen (prezență fizică și online)

* ora 8:30 – Declaraţii politice

* ora 10:00 – Dezbateri asupra problemelor înscrise pe ordinea de zi

* ora 12:00 – Vot final

* La încheierea votului final – Şedinţa Biroului permanent și Şedinţa Comitetului liderilor grupurilor parlamentare

* Activitate în Comisiile parlamentare (prezență fizică și online)

  • Comisia pentru învăţământ

* Dezbaterea „România inegală. Disparități regionale  în România – cum arată și cum le putem depăși” – ora 11:00, online. Evenimentul va avea loc în limba română și limba engleză, cu traducere simultană. Din program:

  • ora 11:00 – Cuvânt de bun venit, Juliane Schulte, reprezentantă FES România
  • ora 11:05 – Prezentarea raportului „România inegală. Disparităţi socio-economice 2020”, Cristina Raț, Bastian Heider, autori
  • ora 11:20 -„Cum reducem inegalitățile regionale de dezvoltare? Soluții naționale și bune practici europene”, Victor Negrescu, membru al Parlamentului European, fost Ministru delegat pentru Afaceri Europene (2017-2018)
  • ora 11:30 – Politica europeană de coeziune – cum putem combate disparitățile regionale din România?, Corina Crețu, Membru al Parlamentului European, fost Comisar European pentru Politică Regională (2014-2019)
  • ora 11:40 – Discuții
  • ora 12:30 – Concluzii de încheiere. Laszlo Andor, Secretar General FEPS, fost Comisar European pentru Ocuparea Forței de Muncă, Afaceri Sociale și Incluziune

* Ministerul Sănătăţii organizează şedinţa publică de dezbatere a proiectului de Ordin pentru modificarea şi completarea Ordinului ministrului sănătăţii publice nr.1.509/2008 privind aprobarea Nomenclatorului de specialităţi medicale, medico-dentare şi farmaceutice pentru reţeaua de asistenţă medicală – ora 14:30, în Sala de consiliu

* Constanța: Ședință ordinară a Consiliului Județean Constanța – ora 13:00, în sistem videoconferinţă

* Iași: Ședinţă publică extraordinară a Consiliului Local al Municipiului Iaşi – ora 14:00, în Sala „Vasile Pogor”

* Dezbaterea cu tema „Infrastructura – baza civilizației. Stabilimente legale într-o realitate fugitivă” organizată de Societatea de Științe Juridice și Baroul București este transmisă live și poate fi urmărită gratuit pe www.juridice.ro/live, pe homepage JURIDICE sau în pagina dezbaterii, de la ora: 19:30. Dezbaterile sunt transmise live online, gratuit, pe homepage JURIDICE. Invitați: av. Lucian Danilescu, Danilescu Hulub & Partners, av. Andreea Hulub, Danilescu Hulub & Partners, av. drd. Cristina Olariu, Business Manager Oglindă & Partners, ing. Ionuț Șerban, Consultant, expert tehnic în litigii și arbitraj, ing. Cătălin Șomode, Director General DRDP București. Moderator: av. conf. univ. dr. Bazil Oglindă, Oglindă & Partners

* Camera de Comerţ şi Industrie a Municipiului Bucureşti (CCIB) organizează a treia ediție a Conferinței „FOCUS BUCUREȘTI: dezvoltare urbană, economie, mobilitate” – ora 9:00, la sediul CCIB, Aula „Carol I”, Str. Ion Ghica nr. 4. Participă: Iuliu Stocklosa, Președintele Camerei de Comerț și Industrie a Municipiului București, Alin Bogdan Stoica, Prefectul Capitalei, Stelian Bujduveanu, Viceprimar general al Municipiului București, Radu Nicolae Mihaiu, Primarul sectorului 2, Robert Negoiță, Primarul sectorului 3

* Videoconferinţa Ziarul Financiar „Cei mai mari jucători din economie. Timpul acţiunii 2021” – ora 9:00, pe www.zf.ro, https://www.facebook.com/ZIARULFINANCIAR/

* Conferința Anuală a Organizației Germane pentru Turism. Participă: Cord Meier-Klodt, Ambasadorul Republicii Federale Germania la București și reprezentanții Organizației Germane pentru Turism – ora 10:30, la GastroLab Piața Victoriei

* Timișoara: În perioada 23 – 25 iunie au loc Conferințele Dilema veche, organizate de Grupul pentru Management și Mediere Culturală (GMMC) și revista Dilema veche, în parteneriat cu Universitatea de Vest din Timișoara, în cadrul proiectului „La UVT, Cultura este Capitală”. Tema programului timișorean al Conferințelor Dilema veche este „Părinți și copii. Vârste, mode, generații”. Toate evenimentele au loc în Aula Magna a UVT și vor fi transmise live pe pagina de Facebook și pe canalul Youtube ale revistei Dilema veche. Din program:

  • ora 18:00 – „EU. EDU. Ce-i pot învăța părinții pe copiii lor în Europa anului 2021” – Daniel Funeriu în dialog cu Sever Voinescu
  • ora 19:30 – „De senectute. Dispariția bătrâneții și crizele secolului 21” – Călin Dan, conferință

* Biblioteca Metropolitană București (BMB) prin Direcția Cultură, Învățământ, Turism a Primăriei Municipiului București, organizează vernisajul expoziției de pictură „Pictorial affinities”. Artiștii care semnează expoziția: Mihai Moldovanu, Iris Bianca Teodorescu și Lucian Liciu, membri ai Uniunii Artiștilor Plastici din România, vor participa la deschiderea evenimentului – ora 18:00, la Artoteca BMB. Expoziţia face parte din cadrul Stagiunii Permanente de Artă Plastică „Temeiuri” și este curatoriată de criticul de artă Radu George Serafim și de Carmen Olteanu, pictor și doctor în arte plastice. Invitat special: Ana Amelia Dincă, critic de artă (23 iun. – 11 iul.)

* Între 23 şi 27 iunie Asociaţia Cinemascop & Voodoo Films organizează cea de-a 5-a ediţie a festivalului „American Independent Film Festival”, la Cinema Muzeul Ţăranului şi Food Hood. Printre partenerii media: Radio România Cultural

* Iași: Opera Națională Română Iași prezintă premiera spectacolului „Don Pasquale”, de Gaetano Donizetti. Regie: Victor Zaharia, dirijor: David Crescenzi – ora 18:30, în Sala Mare

* Piatra-Neamț: Primăria Municipiului Piatra-Neamț organizează în perioada 23 – 27 iunie  evenimentul „Piatra Fest”, prilejuit de Zilele Orașului Piatra-Neamț. Pe parcursul celor cinci zile de sărbătoare vor avea loc manifestări cultural-artistice, concerte, un festival gastronomic și evenimente religioase dedicate sărbătorii Nașterii Sfântului Ioan Botezătorul, patronul spiritual al orașului

*****

– Bruxelles: Vicepreședinții Comisiei Europene, Margrether Vestager și Margaritis Schinas, prezintă Recomandarea UE pentru o unitate cibernetică comună

– Bruxelles: Vicepreședintele Comisiei Europene, Valdis Dombrovskis, vorbește despre o comunicare pe tema unui nou cadru de strategie de securitate și sănătate în muncă

– Ierusalim: Președintele Republicii Honduras, Juan Orlando Hernandez, vizitează Israelul (23 – 25 iun.)

– Berlin: Ministrul german de externe, Heiko Maas, și secretarul general al ONU, Antonio Guterres, găzduiesc cea de-a doua conferință privind pacea în Libia

– Bangkok, Thailanda: Reluarea procesului a doi cetățeni uighuri suspectați de atacul asupra altarului Erawan în 2015 (23 iun. – 2 iul.)

– Regatul Unit al Marii Britanii: A 5-a aniversare a referendumului pentru Brexit

– Sankt-Petersburg, Rusia: Expoziția internațională a forțelor navale (23 – 27 iun.)

– Maputo, Mozambic: Summitul țărilor din Comunitatea de Dezvoltare a Africii de Sud privind Mozambicul

– Viena: A 40-a ediție a Festivalului internațional de Jazz (23 iun. – 10 iul.)

– Roma: „Iubirea familială: vocaţie şi cale de sfinţenie” este tema aleasă de Papa Francisc pentru Întâlnirea Mondială a Familiilor, care se va desfăşura în perioada 23 – 27 iunie. La a cincea aniversare a Exortaţiei apostolice Amoris laetitia şi la trei ani de la promulgarea lui Gaudete et exsultate, această ediție vrea să evidenţieze iubirea familială ca vocaţie şi cale de sfinţenie, pentru a înţelege şi a împărtăşi sensul profund şi mântuitor al relaţiilor familiale în viaţa zilnică

– Londra: Licitație cu vânzare a unor rachete de tenis, tricouri și încălțăminte folosite de tenismenul Roger Federer, organizată de Casa Christie’s

– Los Angeles: Audierea cântăreței americane Britney Spears în fața instanței care examinează cazul tutelei sale

– Tunisia: Expirarea sau extinderea stării de urgență în vigoare din 2015 în Tunisia

Joi, 24 iunie

– Senat

* ora 9:00 – Lucrări în Comisiile permanente (la sediul Senatului și online)

* Societatea Academică din România (SAR) organizează Conferința națională „Școli curate” – ora 14:00, la Palatul Parlamentului, Sala „Nicolae Iorga”. Evenimentul este prilejuit de prezentare rezultatelor din ultimul an ale proiectului „Școli curate”, precum și a recomandărilor SAR pentru un învățământ local mai bine guvernat și finanțat corespunzător. Participă reprezentanți ai Parlamentului, Guvernului, autorităților locale și societății civile din domeniul educației, printre care: Anca-Dana Dragu, președintele Senatului României, Sorin Cîmpeanu, ministrul Educației, Vasile Dîncu, membru în Comisia pentru învățământ din Senat, Ștefan Pălărie, membru în Comisia pentru învățământ din Senat, Madlen Șerban, secretar-general al Comisiei Naționale a României pentru UNESCO, Gabriela Alexandrescu, președintele Organizației Salvați Copiii, Mihaela Popa, Camera de Comerț Româno-Americană

– Camera Deputaților

* ora 8:30 – Activitate în Comisiile parlamentare (prezență fizică și online)

* Facultatea de Drept din cadrul Universității „Babeș-Bolyai” Cluj-Napoca, prin Center for Business Law & Information Technology, în colaborare cu Facultatea de Drept din cadrul Universității de Vest din Timișoara, prin Centrul pentru Dreptul Afacerilor Timișoara, organizează online ediția a XI-a a Conferinței Naționale de Drept Comercial „Impactul avansului tehnologic asupra dreptului afacerilor”. Conferința va trata problemele complexe privind efectele pe care evoluția tehnologiei le are asupra diverselor forme de exprimare a raporturilor economice. La eveniment sunt invitați să participe profesori și cercetători de la universități de prestigiu din România, magistrați, avocați, practicieni în insolvență și alți specialiști ai dreptului afacerilor. Din program:

  • ora 9:00 – Deschiderea conferinței – prof. univ. dr. Lucian Bercea, Universitatea de Vest din Timișoara, prof. univ. dr. Radu N. Catană, Universitatea „Babeş-Bolyai” Cluj-Napoca, prof. univ. dr. Radu Bufan, Universitatea de Vest din Timișoara, conf. univ. dr. Șerban Diaconescu, Universitatea „Babeş-Bolyai” Cluj-Napoca

* Gala „Tineri Manageri 2021 – Work Hard, Play Harder”, organizată de Business Magazin, cu prilejul lansării catalogului „100 Tineri Manageri de top”, ajuns la a 16-a ediţie, în cadrul unui eveniment care va îmbina networkingul clasic, cu cel virtual – ora 19:00

* Proba la Matematică în cadrul examenului de Evaluare Națională

* Timișoara: În perioada 23 – 25 iunie au loc Conferințele Dilema veche, organizate de Grupul pentru Management și Mediere Culturală (GMMC) și revista Dilema veche, în parteneriat cu Universitatea de Vest din Timișoara, în cadrul proiectului „La UVT, Cultura este Capitală”. Tema programului timișorean al Conferințelor Dilema veche este „Părinți și copii. Vârste, mode, generații”. Toate evenimentele au loc în Aula Magna a UVT și vor fi transmise live pe pagina de Facebook și pe canalul Youtube ale revistei Dilema veche. Din program:

  • ora 18:00 – „Cum au votat generațiile României?” – Barbu Mateescu, conferință
  • ora 19:30 – „Despre imaturitate, altfel” – Adriana Babeți în dialog cu Marius Lazurca

* Sorin Zlat, pianist și compozitor de jazz, este invitat special, împreună cu Mike Alex (contrabas) și Iulian Nicolau (tobe), în ultimul concert prezentat în această stagiune de Big Band-ul Radio, sub bagheta dirijorului Ionel Tudor – ora 19:00, la Sala Radio

* „La porţile soarelui. De Sânziene la Muzeul Satului”, eveniment dedicat Sărbătorii de Sânziene – între orele 9:00 – 19:00, la Muzeul Naţional al Satului „Dimitrie Gusti”. Acţiunea doreşte să readucă în atenţie tradiţiile şi obiceiurile acestei zile: de la împletirea coroniţei din flori de Sânziene, la aruncarea ei pe casă, de la portul unei cămeşi, până la descifrarea simbolurilor cusute pe ea şi participarea la târgul de Sânziene. Cu acest prilej, vizitatorii vor învăţa despre proprietăţile plantelor de leac, cu ing. Petre Biolan şi vor asista la reconstituirea obiceiurilor de odinioară, de către Ansamblul Vatra Hărmanului din Braşov. Din program:

  • ora 14:00 – Vernisajul expoziţiei „Arta cămăşii cu altiţă”, organizată în parteneriat cu Ambasada Republicii Moldova în România şi cu Muzeul Naţional de Etnografie şi Istorie Naturală din Chişinău, în contextul susţinerii şi promovării dosarului „Cămaşa cu altiţă”, cu scopul înscrierii lui în Lista Patrimoniului Mondial Imaterial UNESCO
  • ora 15:00 – Recital de muzică clasică susţinut de soprana Stephanie Radu şi tenorul Alin Stoica

* Teatrul de Comedie prezintă premiera spectacolului „Forma Lucrurilor” de Neil LaBute, regia: Silviu Debu, scenografia: Clara Pop – ora 19:30, la Sala Studio. Din distribuția spectacolului fac parte actorii: Anca Dumitra, Lucian Ionescu, Andreea Alexandrescu, Anghel Damian

* Concert susținut de Orchestra Filarmonicii „George Enescu” la încheierea stagiunii simfonice 2020 – 2021. Dirijor: Christian Badea, solist: violoncelistul Denis Shapovalov – ora 19:00, în Sala Mare a Ateneului Român. Printre partenerii media: Radio România Cultural, Radio România Muzical (24 și 25 iun.)

* Teatrul Odeon prezintă spectacolul „Tango de amor”, realizat de coregraful şi dansatorul Răzvan Mazilu – ora 19:00, la Sala Majestic. Participă acordeonistul Emy Drăgoi, trupa TangoTangent și actorii Teatrului Odeon: Alina Berzunţeanu, Ioana Mărcoiu, Simona Popescu, Meda Victor, Vlad Bîrzanu, Mihai Smarandache, Andi Vasluianu, Silvian Vâlcu

* Cluj-Napoca: În intervalul 24 – 27 iunie, are loc „Jazz in the Park – În Tot Orașul”, festival ce marchează a opta ediție a „Jazz in the Park” și care se va desfășura în Iulius Parc, Muzeul de Artă, Aleea Stadionului sau Parcul Central. Vor exista scene pentru peste 40 de concerte și evenimente speciale din festival

*****

– Bruxelles: Summitul Consiliului European despre pandemie, migrație și Rusia (24 – 25 iun.)

– Luxemburg: Audiere la Curtea de Justiție a UE privind prestațiile sociale din Regatul Unit pentru resortisanții uniunii

– Viena: Cea de-a 181-a reuniune a Conferinței OPEC (Organizația Țărilor Exportatoare de Petrol)

– Gibraltar, Regatul Unit al Marii Britanii: Referendum privind o ușoară relaxare a legii avortului, una dintre cele mai dure din lume

– Paris: Hotărârea în apel a rusului Alexander Vinnik, acuzat de spălare de bani într-un grup organizat

– Beijing: Conferință lunară de presă a Ministerului Apărării din China

– Berlin: Sunt marcați 73 de ani de la începutul Blocadei Berlinului

– Londra: Decizia de politică monetară a Băncii Angliei

– Teheran: Expirarea „acordului tehnic bilateral” între Teheran și Agenția Internațională pentru Energie Atomică, privind supravegherea instalațiilor nucleare iraniene

– New York: Rezultate Nike pe trimestrul 4 (20:30)

– Ottawa, Canada: Sfârșitul licitației online a unui tablou al cântărețului britanic David Bowie

– Roskilde, Danemarca: Festivalul de muzică Roskilde 2021 se va desfășura în două perioade, 24 – 27 iunie și 1 – 4 iullie, pentru evitarea aglomerației

– Cuzco, Peru: „Inti Raymi”, festival anual organizat în cinstea zeului Soarelui

– Naivasha, Kenya: Campionatul Mondial de Raliuri (WRC), Raliul din Kenya (24 – 27 iun.)

Vineri, 25 iunie

* Nuclearelectrica începe din această dată plata dividendelor pentru 2020, dividendul brut fiind de 1,56 lei pentru o acţiune

* Uniunea Națională a Barourilor din România organizează Congresul avocaților 2021 – ora 9:00, la Palatul Patriarhiei, Sala Aula Magna, Aleea Dealul Mitropoliei nr. 25 (25 – 26 iun.)

* Elevii aparținând minorităţilor naţionale vor susţine proba scrisă la Limba şi literatura maternă, în cadrul examenului de Evaluare Națională. Rezultatele vor fi afişate pe 29 iunie iar contestaţiile vor fi depuse pe 30 iunie. Rezultatele finale, după contestaţii, vor fi afişate pe 4 iulie

* Timișoara: În perioada 23 – 25 iunie au loc Conferințele Dilema veche, organizate de Grupul pentru Management și Mediere Culturală (GMMC) și revista Dilema veche, în parteneriat cu Universitatea de Vest din Timișoara, în cadrul proiectului „La UVT, Cultura este Capitală”. Tema programului timișorean al Conferințelor Dilema veche este „Părinți și copii. Vârste, mode, generații”. Toate evenimentele au loc în Aula Magna a UVT și vor fi transmise live pe pagina de Facebook și pe canalul Youtube ale revistei Dilema veche. Din program:

  • ora 18:00 – „Circulația unei succesiuni” – Cătălin Ștefănescu în dialog cu Sever Voinescu
  • ora 19:30 – „Părinți și copii în conflictul dintre generații. O viziune personală” – H.-R. Patapievici, conferință

* Concert susținut de Orchestra Națională Radio, dirijor: Nicolae Moldoveanu, solist: Ion Bogdan Stefanescu – flaut – ora 19:00, la Sala Radio

* EUNIC-Romania (European Union of National Institutes for Culture) în parteneriat cu Green Hours, inițiază festivalul internațional „JAZZUNIQUE” sub deviza „emerging excellency” – ora 18:00, la Grădina Green Hours, Calea Victoriei nr. 120 (25 – 27 iun.)

* Baia Mare: În perioada 25 – 27 iunie are loc cea de a VII-a ediţie a evenimentului „MândrIE maramureşeană”, care va cuprinde momente de muzică clasică şi tradiţională, proiecţie de film, concerte, ateliere pentru copii și o nouă ediţie a târgului „Făurit cu MăiestrIE” – la Muzeul Judeţean de Etnografie şi Artă Populară – Muzeul Satului din Baia Mare

* Timișoara: Institutul Francez din Timișoara organizează „Noaptea Filosofiei” – un eveniment de amploare internațională, care ajunge pentru prima oară și în România, în viitoarea Capitală Europeană a Culturii 2023. Inițiativa îi aparține noii directoare a Institutului Francez din Timișoara, Tilla Rudel, care a organizat anterior cinci ediții ale evenimentului, la Tel Aviv. Întregul eveniment este gândit ca un parcurs nocturn, filosofic și festiv, care pornește de la Institutul Francez spre alte trei locuri din oraș: Faber, La Două Bufnițe și Facultatea de Arte, unde se vor desfășura dezbateri, conferințe, proiecții, spectacole și performance-uri. Printre cei peste 30 de invitați selectați de curatorii evenimentului – Joseph Cohen, Raphael Zagury-Orly și Cornel-Florin Moraru – se numără: Monique Canto-Sperber, Jean-Luc Marion, Barbara Cassin, Alain Fleischer, Gisèle Sapiro,  Edwige Chirouter, Nicolas de Warren, Manon Garcia, Emanuele Coccia, Jochen Hörisch, Susan Neiman, Jochen Hörisch, Susan Neiman, Ciprian Mihali, Cristian Iftode, Doru Căstăian, Florin Lobonț, Claudiu Mesaroș, Oana Camelia Șerban, Ruxandra Demetrescu. Printre partenerii media: Radio România Cultural

* Franța: Regizorul și scenaristul Radu Jude va fi omagiat la Festivalul La Rochelle Cinéma (Fema), care va avea loc între 25 iunie și 4 iulie. La cea de-a 49-a ediție a evenimentului, Radu Jude va fi omagiat alături de Xavier Beauvois (cineast, Franța), Joanna Hadjithomas & Khalil Joreige (cineaști, Liban) și Gabriel Yared (compozitor, Franța)

*****

– Slovenia: Manifestări de marcare a 30 de ani de la proclamarea independenței Sloveniei și Croației

– Wellington, Noua Zeelandă: Reuniune informală a miniștrilor de finanțe ai APAC (Asia – Pacific), cu Consiliul consultativ pentru afaceri al Cooperării Economice Asia-Pacific (APEC)

– Sankt-Petersburg, Rusia: Gazprom – adunarea generală anuală a acționarilor

– Krimml, Austria: Prima „drumeție teatrală” care urmărește să refacă exodul evreilor în Palestina în 1947

– Minneapolis, SUA: Curtea va anunța sentința fostului polițist Derek Chauvin, pentru asasinarea lui George Floyd în 2020

– Iran: Urmează să aibă loc al doilea tur al alegerilor prezidențiale

– Aruba: Alegeri legislative

– Los Angeles: Sunt marcați 12 ani de la moartea starului pop american, Michael Jackson

– Assen, Olanda: Campionatul Mondial de Motociclism, Marele Premiu al Olandei (25 – 27 iun.)

Sâmbătă, 26 iunie

* Campania electorală pentru alegerile locale parțiale, din data de 27 iunie, se încheie astăzi, la ora 7:00

* Ovidiu Ioncu „Kempes” susține un concert acustic în premieră – ora 19:00, la Quantic Club, Șos. Grozăvești nr. 82

* Teatrul Național București premiera oficială a spectacolului „D-ale carnavalului”, de I.L. Caragiale, în regia lui Alexandru Dabija – ora 20:00, la Sala Studio

* Arad: Teatrul Clasic „Ioan Slavici” prezintă avanpremiera spectacolului „Pisica albastră” de Emil Cătălin Neghină, regia: Iulia Dinu – ora 19:00, la Sala Studio

* Sibiu: Filarmonica Sibiu organizează cea de-a XVIII-a ediție a festivalului „Zilele Muzicale Româno-Americane”, în perioada 26 iunie – 4 iulie

* Teatrul Național Timișoara prezintă premiera spectacolului „Don Juan”, regia și scenariul de Ion-Ardeal Ieremia, după o idee de Max Frisch – ora 19:00, în Sala Mare a teatrului (26 și 27 iun.)

*****

– Bamako, Mali: Sfârșitul stării de urgență

– St. Petersburg, Florida, SUA: Concert al trupei Teenage Bottlerocket, ale cărui bilete vor avea prețuri diferențiate, în funcție de vaccinarea împotriva Covid-19

– Brest, Franța: Începe Turul ciclist al Franței 2021 (26 iun. – 18 iul.)

Duminică, 27 iunie

* Alegeri locale parțiale pentru primari şi un consiliu local

* România va avea 15 procurori europeni delegați la Parchetul European (EPPO), doar 6 fiind acceptați până acum, astfel că pentru 9 posturi are loc o nouă procedură de selecție, anunțată de Ministerul Justiției. Conform anunțului de selecție, persoanele care vor să ocupe un post de procuror european delegat în România își pot depune candidaturile până la această dată, inclusiv. Dosarele depuse vor fi analizate de Comisia de selecție, iar rezultatele verificării vor fi publicate pe site-ul Ministerului Justiției. Interviul va avea loc în perioada 7 – 9 iulie, perioadă care poate suferi modificări în funcție de numărul candidaților și de modalitatea de desfășurare a interviului

* Adrian Naidin, împreună cu Ionuț Micu, toboșarul trupei Compact, susține concertul „Începuturi”, acesta fiind și titlul viitorului său album, un album înregistrat în anul 2013 – ora 18:00, la Grădina Urbană

* Trupa Celelalte Cuvinte prezintă avanpremiera noului album ce va fi lansat la finalul acestui an – ora 19:00, la Quantic Club, Șos. Grozăvești nr. 82

* Arad: Teatrul Clasic „Ioan Slavici” prezintă premiera spectacolului „Pisica albastră” de Emil Cătălin Neghină, regia: Iulia Dinu – ora 19:00, la Sala Studio

* Bistriţa: Recital în cadrul turneului naţional al pianistului Horia Mihail – ediţia a 11-a (28 mai – 27 iun.), Pianul călător – Encore – ora 19:00, la Sinagogă, Str. General Grigore Bălan nr. 10. Producător: Pro Contemporania. Coproducători: Radio România Cultural, Radio România Muzical, Radio România Regional

* Timișoara: Opera Națională Română din Timișoara prezintă o Gală de Operă – ora 19:00, la Grădina de vară „Capitol” a Filarmonicii „Banatul”

*****

– Port-au-Prince, Haiti: Referendumul constituțional

– Valencia, Spania: Finala Campionatului European de Baschet Feminin – Eurobaschet, competiție care se desfășoară din doi în doi ani și este organizată de FIBA Europe