Marea Britanie face demersuri pentru accederea la acordul comercial trans-Pacific CPTPP

Marea Britanie va începe marţi negocierile pentru participarea la un acord comercial trans-Pacific, acord pe care îl consideră vital pentru capul său de pod post-Brexit în afara Europei şi orientat către economii mai îndepărtate geografic, dar cu un ritm de dezvoltare mai accentuat. Acordul Cuprinzător şi Progresiv pentru Parteneriatul Trans-Pacific (CPTPP) prevede eliminarea a 95% din taxele vamale între statele membre: Japonia, Canada, Australia, Vietnam, Noua Zeelandă, Singapore, Mexic, Peru, Brunei, Chile şi Malaezia. Marea Britanie speră să îşi creeze o nişă în comerţul mondial ca exportator de bunuri de consum de primă calitate şi servicii profesioniste, iar aderarea la CPTPP ar suplimenta acordurile comerciale pe care Londra le-a agreat deja, sau caută să le obţină cu parteneri mai mari. „Aceasta este partea de lume unde Marea Britanie are cele mai mari oportunităţi. Am părăsit Uniunea Europeană cu promisiunea că vom adânci relaţiile cu vechii aliaţi şi cu pieţele cu dezvoltare accelerată de dincolo de Europa. Este un strălucitor premiu post-Brexit pe care ni-l dorim”, a declarat ministrul britanic al comerţului, Liz Truss. Aderarea la CPTPP nu va conduce la o creştere masivă a exporturilor britanice, dar asigură accesul pe aceste pieţe inclusiv pentru sectorul legal, financiar şi al serviciilor profesioniste. De asemenea, acordul este un instrument important prin care guvernanţii britanici pot obţine influenţă în regiune, unde China devine din ce în ce mai mult o forţă economică dominantă./mbaciu/ilapadat

(REUTERS – 22 iunie)