În vara anului 1941, planul german de atacare a URSS era gata. România urma să participe și ea la acestă campanie pentru a elibera teritoriile ocupate de URSS în 1940: Basarabia, Bucovina de Nord și Ținutul Herța. De aceea, Armata Română a fost concentrată în punctele de unde urma să pornească atacul. Alături de armată și Jandarmeria și-a mobilzat întregul efectiv – aproximativ 10.000 militari. Conform planului de atac, la granița de est a României au fost aduse 23 legiuni de jandarmi, o legiune mobilă, 193 secții și 1041 posturi de jandarmi. După începerea ostilităților, în timp ce frontul a înaintat spre est, unitățile de jandarmi s-au instalat în vechile circumscripții teritoriale pe care le abandonaseră în 1940. În acelați timp, companiie de jandarmi au executat serviciul de poliție pe lângă marile unități, au instalat posturi de control, au organizat filtre, au trimis patrule, au asigurat paza depozitelor de armament capturate de la sovietici și paza prizonierilor de război. Unul dintre jandarmii care a participat la război în calitate de comandant de companie a fost sublocotenentul Ilie Colban.
”Pe frontul de Est am fost cu Compania a 6-a poliţie din cadrul Diviziei 6 Infanterie. Cu această divizie am trecut Prutul pe la Ungheni, fără lupte. Am trecut Nistrul pe la Moghilev şi am ajuns la Bug, după care ne-am îndreptat spre Odesa. În prima parte a rãzboiului am făcut doar marş forţat. E adevãrat – foarte obositor pentru că marşul îl făceam noaptea pentru siguranţa trupelor şi ziua nu ne puteam odihni din cauza căldurii. Era în luna august. Misiunea jandarmilor pe front era asigurarea ordinii. Pentru aceasta, unităţile de jandarmerie făceau un baraj în spatele frontului, pe linia artileriei şi acolo aveau sarcina să împiedice atât dezertările, cât şi eventual infiltrarea de spioni. Asta era misiunea principală. A doua misiune era să asigurăm ordinea în timpul deplasării trupelor. O altă misiune era paza posturilor de comandă de la divizie în sus. La divizie, la corp de armată şi la armată existau ataşate companii de poliţie. Misiune de luptă propriu-zisă am avut în Transnistria, la Dalnik. Acolo frontul nostru a fost străpuns de un comando sovietic care a distrus postul de comandă al batalionului de armament greu. În seara aceea, am primit misiune de apărare a postului de comandă al Diviziei [6 Infanterie]. Deşi eram doar sublocotenent comandant de pluton, am primit întăriri două companii: una de geniu şi un escadron de cavalerie. Am făcut dispozitivul de apărare în două cercuri, am trimis cercetaşi înspre postul de comandă de la batalion, care a fost distrus. Am trecut cu bine acest “examen” de a face paza. E adevărat că ruşii nu au ajuns la noi. A doua zi a continuat deplasarea diviziei spre Odesa.
În ianuarie 1944, am fost detașat la Iași la Divizia a 7-a, cu Compania 7 Poliţie. Acolo am îndeplinit toate misiunile: baraj de poliţie, pază şi o misiune deosebită când s-a făcut retragerea de la Iaşi. După un atac masiv al ruşilor, divizia a trebuit să se retragă. În timpul acestei retrageri, eu am primit misiunea de comandant al ariergărzii acestei divizii. Am primit întăriri plutoane de infanterie. Misiunea mea era să luptăm numai dacă vin unităţi ruse de infanterie. Însă ruşii au atacat cu tancuri. Şi împotriva tancurilor cu puştile noastre nu puteam face nimic, așa că ne-am retras după o zi de stat pe poziţii de ariergardă. Am interceptat două camioane nemţeşti, care veneau de pe front cu conserve. Am deşertat conservele, le-am dat la populaţie, am pus santinele lângă şoferi şi când au apărut tancurile ruseşti la doi kilometri, am îmbarcat în aceste două camioane subunităţile pe care le aveam sub comandă şi am pornit spre şoseaua Bacău-Ploieşti. Așa am ajuns divizia din urmă şi ne-am retras până la Caracal, unde era partea sedentară a diviziei”.
[Interviu realizat de Silvia Iliescu, 1995]
