Preşedintele Băncii Naţionale a Ungariei – A început ciclul de creştere a dobânzii de referinţă

A început ciclul de creştere a dobânzii de referinţă în Ungaria, care va dura până când inflaţia va reveni într-un interval sustenabil. Majorările dobânzii de referinţă se succed într-un program lunar, decizia fiind luată în unanimitate, a declarat, György Matolcsy, preşedintele Băncii Naţionale a Ungariei (MNB), la o conferinţă de presă organizată după luarea deciziei privind rata dobânzii de referinţă. Acesta a adăugat că, înainte de a se crea o inflaţie ridicată de lungă durată, s-a luat decizia de a readuce inflaţia pe o traiectorie sustenabilă până la începutul anului viitor, în intervalul de 3% plus/minus un procent. Astfel, au fost lansate o serie de decizii de modificare a politicii monetare. Prima este aceea de a începe ciclul de creştere a dobânzii de referinţă, a precizat preşedintele MNB. György Matolcsy a subliniat că relansarea economică a fost una de succes şi a început recuperarea. Previziunile pentru acest an şi pentru anul viitor sunt încurajatoare. Banca Naţională a Ungariei a modificat în sus prognoza privind creşterea economică, astfel că se aşteaptă la o creştere a PIB-ului Ungariei cu 6% sau chiar peste această valoare. Potrivit lui György Matolcsy, relansarea a avut succes, deoarece vaccinarea este cu 4-6 săptămâni în avans faţă de celelalte ţări din UE. Partea dezavantajoasă a relansării este un salt al inflaţiei, a explicat preşedintele MNB. Pentru acest an, se preconizează că inflaţia va depăşi 4%, ceea ce, în opinia sa, este un lucru firesc. Într-o economie, inflaţia este cu atât mai mare cu cât relansarea este mai intensă. György Matolcsy a mai menţionat că Banca Naţională a Ungariei, şi în trecut, şi în prezent, dar şi pe viitor, cooperează îndeaproape cu Guvernul ungar şi s-a format o alianţă strategică. Pot exista divergenţe în evaluarea proceselor economice, dar nu există nicio diferenţă în ceea ce priveşte alianţa strategică, a explicat guvernatorul MNB. Dacă nu reducem inflaţia, ar fi rău pentru toată lumea, a subliniat acesta. Conform propunerilor lui György Matolcsy, trebuie restabilit echilibrul bugetar, astfel încât să scadă şi nivelul datoriei publice. Competitivitatea trebuie crescută semnificativ în cel puţin trei domenii, primul fiind digitalizarea, urmat de reînnoirea sistemului de sănătate din Ungaria, iar al treilea fiind învăţământul superior. Potrivit guvernatorului Băncii Naţionale a Ungariei, în aceste trei domenii trebuie să crească performanţa în următoarea perioadă. Banca centrală a Ungariei a decis marţi să majoreze dobânda de referinţă de la 0,6% la 0,9%./ademeny/lbadiu