De la 1 iulie, în Ungaria va fi introdus paşaportul verde

De la 1 iulie, paşaportul verde al Uniunii Europene va fi introdus şi în Ungaria – a anunţat joi ministrul Cancelariei premierului Ungariei, Gergely Gulyás, în cadrul conferinţei de presă de informare a guvernului de la Budapesta. Gergely Gulyás a precizat: paşaportul verde va putea fi solicitat în format tipărit sau în format electronic. De lunea viitoare va fi demarată o campanie de informare, în cadrul căreia vor fi prezentate toate detaliile referitoare la acest document. Paşaportul verde va fi eliberat în trei cazuri: persoanelor care au trecut prin boală, persoanelor care deţin un test PCR negativ şi persoanelor vaccinate – a specificat Gergely Gulyás. Oficialul ungar a mai precizat: în majoritatea punctelor terestre de trecere a fontierei au fost reintroduse regulile normale, iar la graniţele interne ale Spaţiului Schengen cu Slovenia, Slovacia şi Austria nu vor mai fi efectuate controale. La graniţele cu România, Serbia şi Croaţia, controlul se va efectua în conformitate cu regulile de dinainte de pandemie, fără solicitarea unor documente medicale, iar în cazul Ucrainei rămân în vigoare actualele reglementări. Gergely Gulyás a mai anunţat că utilizarea certificatului de imunitate rămâne în vigoare în cazul manifestărilor în masă, ca de exemplu manifestările sportive, concertele, festvalurile şi petrecerile din cluburile de noapte.(MTI – 24 iunie)/ademeny/ilapadat