Declaraţii ale preşedintelui Camerei Deputaţilor, Ludovic Orban, după decizia de repunere în funcţii a şefilor de la SRR şi SRTv

Realizator: Continuă scandalul pe numirile şefilor la TVR şi la Radioul public. Ramona Săseanu şi Liviu Popescu au fost puşi în funcţie de către biroului permanente ale Senatului şi Camerei Deputaţilor pentru o perioadă de 60 de zile, dar Ludovic Orban spune că schimbarea a fost făcută pentru a asigura conducerea acestor instituţii în urma decizie de neconstituţionalitate dată de CCR. Pe de altă parte, Doina Gradea susţine că, potrivit legii, interimatul trebuia asigurat de foştii directori.
Ludovic Orban: Au fost numiţi ca directori interimari la Televiziune doamna Ramona Săseanu şi la Radioul public domnul Liviu Popescu pe o perioadă de 60 de zile. Am decis înscrierea pe ordinea de zi a viitoarei şedinţe a plenului numirea preşedintelui CNA. Conform procedurilor legale, după respingerea raportului CNA este demis de drept preşedintele, lucrul acesta s-a întâmplat. Procedura de numire a noului preşedinte presupune o alegere între membrii CNA şi s-a votat pentru funcţia de preşedinte pe doamna Cristina Poporan. Vom înscrie pe ordinea de zi a plenului, practic, decizia de numire a noului preşedinte al CNA./lazard/ilapadat

 

ANTENA 3 (24 iunie)