Semnificaţia religioasă a Naşterii Sf. Ioan Botezătorul

Realizator: Creştenii sărbătoresc Naşterea Sf. Ioan Botezătorul, ultimul profet al Vechiului Testament, care a pregătit venirea în lume a lui Iisus Hristos. În calendarul popular, sărbătoarea poartă numele de Sânziene sau Drăgaica. Remus Rădulescu despre semnificaţia religioasă a acestui eveniment:
Reporter: Iona Botezătorul s-a născut cu şase luni înainte de Iisus Hristos, în familia preotului evreu Zaharia. Conform Evangheliei, naşterea lui s-a întâmplat în urma intervenţiei divine în viaţa bătrânilor Zaharia şi Elisabeta, care au fost înştiinţaţi prin înger că fiul lor va fi prooroc. Ioan este ultimul profet al Vechiului Testament şi el a pregătit terenul pentru mesajul lui Hristos. I-a îndemnat pe oameni la pocăinţă şi i-a botezat în Iordan pe cei care mărturiseau că vor să schimbe ceva în viaţa lor. Ioan l-a botezat şi pe Iisus prezentându-l lumii ca pe Mesia. Sărbătoarea creştină dedicată Naşterii lui Ioan Botezătorul s-a suprapus peste o tradiţie precreştină în care ziua de 24 iunie era dedicată Sânzienelor, personaje mitologice despre care se credea că aduc fertilitate şi belşug. Din punct de vedere creştin, însă, ziua îi este dedicată Sf. Ioan Botezătorul, ultimul prooroc şi cel care a pregătit venirea în lume a Domnului./lcoman/ilapadat

 

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI (24 iunie)