Guvernul a prelungit Programul Naţional Sprijin la Bacalaureat, Acces la Facultate

Guvernul a prelungit Programul Naţional Sprijin la Bacalaureat, Acces la Facultate. În liceele unde a fost implementat proiectul până acum rata de abandon şcolar în anii terminali a scăzut de la 6,5% la mai puţin de 2%. Fondurile au fost folosite în licee pentru activităţi remediale, de consiliere sau de îndrumare şi orientare profesională şi stagii de pregătire. Cu toate acestea, în UE, România este depăşită doar de Malta şi Spania în privinţa ratei abandonului şcolar timpuriu. Datele Eurostat mai arată că rata abandonului şcolar în România era în 2019 pe o tendinţă de scădere, dar anul trecut, odată cu pandemia, a început să crească iar./lcoman/ilapadat

(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 25 iunie)