Admitere online la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării (FJSC). Câte locuri vor fi scoase la buget și la taxă

Facultatea de Jurnalism si Științele Comunicării (FJSC), din cadrul Universității din București, scoate anul acesta, la concursul de admitere nivel licență, din luna iulie, 130 de locuri la buget (Învățământ cu frecvență-IF). Astfel, vor fi scoase la concurs: 48 locuri la buget la specializarea Jurnalism, 47 locuri la Comunicare și Relații publice și 35 locuri la Publicitate. La învățământul cu frecvență (IF), FJSC anunță scoaterea la concursul de admitere a 195 de locuri la taxă, astfel: 73 locuri cu taxă la Comunicare și Relații publice-IF, 82 de locuri cu taxă la Jurnalism-IF și 40 de locuri cu taxă la Publicitate-IF.
Decanul Facultății de Jurnalism, din cadrul Universității din București, conf. univ. dr. Antonio Momoc, a remarcat faptul că “în perioada pandemiei un număr tot mai mare de candidați s-au arătat interesați de cursurile noastre online la Învățământ la Distanță – ID, astfel că anul acesta vom scoate la concurs la nivel licență – ID un număr de 175 de locuri”. Astfel, la specializarea licență Comunicare și Relații publice-ID vor fi: 75 locuri, la specializarea licență Jurnalism-ID: 50 locuri, iar la specializarea licență Publicitate-ID: 50 locuri.

Candidații vor fi selectați prin eseu depus online, media de la bacalaureat, proba de bac la limba română și notele la limba străină studiată în liceu

Decanul FJSC, Antonio Momoc, a adăugat că „anul acesta concursul de admitere din iulie va avea loc online chiar dacă de la 1 octombrie facultatea se pregătește să își primească studenții la cursuri în săli de laborator și amfiteatre. Candidații se vor înscrie în concurs pe platforma facultății folosind o adresă de email de Gmail într-un proces cât mai ușor accesibil și mai debirocratizat.”

Înscrierea cadidaților la concursul de admitere va avea loc online, în perioada 5-12 iulie 2021. Pentru înscriere candidații trebuie să-și creeze cont de e-mail pe domeniul GMAIL.COM, dacă nu au deja una de acest tip. Apoi, vor urca pe platformă, scanate sau fotografiate, toate documentele necesare admiterii (diplomele de studii, adeverințele, chitanțe etc), inclusiv eseul motivațional.

Nota de la admitere se compune anul acesta după formula:
– 40% din notă – eseul motivațional (o pagină A4, eseu depus online în format PDF)
– 20% – media generală obținută la examenul de bacalaureat
– 20% – nota la proba scrisă la Limba și literatura română de la examenul de bacalaureat
– 20% – media obținută la prima limba străină pe parcursul anilor de studii din liceu. Candidaţii care nu obţin minim nota 5 la eseul motivaţional sunt declaraţi respinși.

Subiectele pentru redactarea eseului pentru fiecare specializare au fost publicate pe site-ul http://www.fjsc.unibuc.ro/anunturi/anunturi-admitere-licenta/informatiiadmitere2021.

Prodecanul FJSC, conf. dr. Romina Surugiu, a remarcat faptul că “eseul conține elemente de narațiune, descriere și argumentare și testează calitățile, talentul, creativitatea și potențialulul profesional al candidaților în domeniul științelor comunicării, relațiilor publice, publicității și al jurnalismului.”

FJSC a anunțat TAXA DE ÎNSCRIERE la concursul pentru studiile universitare de licență:

Înscrierea pentru : – 1 specializare – 200 de lei,
– 2 specializări – 300 de lei,
– 3 specializări – 400 de lei.

Taxa de școlarizare aferentă anului universitar 2021-2022 pentru studii universitare de licență și studii universitare de master – 3500 de lei/an, pentru IF și ID.