Întemeiată în 1572 în apropiere de Cuzco, străvechea capitală a Imperiului Inca, prin grija viceregelui spaniol Francisco de Toledo, localitatea Andahuaylillas conservă în patrimoniul său cultural Biserica San Pedro Apóstol, o minunăție ascunsă în regiunea numită de peruvieni „preria norilor învolburați”, mustind de istorie și tradiție, care face parte din Traseul Barocului Andin, un tur al celebrelor temple coloniale datând din secolele XVII și XVIII, alături de San Juan Bautista din Huaro și de Virgen Purificada din Canincunca. Locașul supranumit Capela Sixtină a Americii sau Capela Sixtină a Anzilor îi este închinat Sfântului Apostol Petru, înfățișat pe fațadă și în interior, îngemănând într-un vocabular vizual elemente ale artei spaniole cu cele indigene, o fuziune de iconografii și viziuni despre cosmos ale lumii andine și ale catolicismului venit odată cu conchistadorii spanioli. Ambele viziuni se regăsesc în fresce, tablouri, sculpturi și decorațiuni, în expresii artistice având drept scop evanghelizarea populației indígene. Construcția bisericii, ridicată peste un un spațiu ceremonial precolumbian, huaca, a început cu ajutorul iezuiților, în 1570, cu o capelă, și a fost terminată în 1633. Cu o structură clasică a bisericilor din orașele mici, cu nișe laterale ce flanchează intrarea, încadrată între doi pilaștri mari, locașul are o fațadă cu arc triumfal, ce se extinde în sus, spre un balcon ce servea ca spațiu de predică, definind un tip de biserică cunoscut sub numele de capelă deschisă, un fenomen arhitectural specific Americii coloniale. Nișele care flanchează ușa sunt decorate cu picturi murale care îi înfățișează pe Sfântul Pavel și pe Sfântul Petru, ocrotitorul bisericii, martiriul Sfântului Petru fiind descris la nivelul balconului. Stilul rezervat al exteriorului contrastează cu barocul vibrant din interiorul apărat de un tavan policrom cu motive geometrice și florale, în nuanțe de albastru și auriu, în stil mudejar, un amestec arabo-creștin care s-a dezvoltat în Spania între secolele al XIII-lea și al XVI-lea, adus în Lumea Nouă de conchistadori. Transmițându-le enoriașilor un mesaj important cu privire la deciziile morale cu care se vor confrunta în călătoria lor spirituală, răvășitoarea pictură murală de la intrare descrie o alegorie complexă a bunei și relei credințe: drumul spre Iad, din stânga portalului de intrare, prezintă păcătoși mergând de-a lungul unei scânduri pline de flori, ce duce la un castel în flăcări, în timp ce drumul spre Rai, din dreapta, este descris ca o cale acoperită cu spini, ce duce la strălucitorul Ierusalim Ceresc. Compoziția urmează o concepție andină a universului, împărțită în două forțe complementare, într-o concepție spațială ce absoarbe aspecte ale vieții de-a lungul perioadei precolumbiene. Pictura murală este completată de o revărsare de aur, catifea, oglinzi, bijuterii din argint, și mai ales de statuile policrome ale sfinților. Altarul înalt, în stil baroc, sculptat în lemn de cedru, este îmbrăcat în aur, având în centru statuia Sfintei Fecioare a Rozariului, înconjurată de sfinți și încadrată de oglinzi ce reflectă razele de lumină pătrunzând prin vitralii și imaginile din interiorul bisericii, pentru a genera un joc caleidoscopic de reflexe colorate, contrastând cu albul pur al florilor de la baza postamentului. Sus, pe pinionul corului, apare o scenă a Bunei Vestiri, pictată în tonuri de ocru, în totală armonie cu tavanul colorat în albastru, ocru și auriu, iar în capela laterală, într-o cromatică abundentă, se remarcă scena Înălțării Domnului. Majoritatea tablourilor aliniate pe toată lungimea navei, încadrate de rame aurite, sunt semnate de Luis de Riaño, important reprezentant al picturii coloniale, sub influența Școlii de la Cuzco, primul centru artistic organizat în Lumea Nouă, în timpul perioadei coloniale, în secolele XVI, XVII și XVIII, format dintr-un grup de pictori indigeni care au amestecat tradițiile locale cu cele europene. Penelul lui Riaño a zămislit „Răstignirea”, „Botezul lui Hristos” și Arhanghelul Mihail”, patru pânze descriind viața Sfântului Petru și două înfățișând viața Sfântului Pavel. Un alt tablou, „Sfânta Fecioară a Rozariului”, i-a fost atribuit lui Diego Quispe Tito, considerat liderul Școlii de pictură de la Cuzco. Un element artistic valoros este și arcul de intrare în baptisteriu, unde este inscripționată formula baptismală în cinci limbi – aimara, quechua, puquina, spaniolă și latină. Patrimoniul bisericii este îmbogățit cu două orgi pictate, decorate cu îngeri care cântă la instrumente, considerate a fi cele mai vechi din America
Cristina Zaharia
