În ultimele 24 de ore, în Ungaria au fost confirmate 34 de noi cazuri de infectare cu coronavirus şi au fost înregistrate două decese

În ultimele 24 de ore, în Ungaria au fost confirmate 34 de noi cazuri de infectare cu coronavirus şi au fost înregistrate două decese, în ambele cazuri fiind vorba de persoane în vârstă și cu boli cronice, a informat marți portalul koronavirus.gov.hu, care mai menționează că până în prezent în Ungaria au fost vaccinate 5.477.405 persoane, dintre care 4.874.076 au primit deja şi a doua doză de vaccin. Portalul guvernamental precizează că în Ungaria numărul total al cazurilor de infectare cu coronavirus a ajuns la 808.076, cel al deceselor a ajuns la 29.991 şi 738.542 de persoane s-au vindecat. Numărul cazurilor active de infectare este de 39.543. În spitale sunt trataţi 150 de bolnavi de coronavirus, din care 22 sunt conectaţi la aparate de ventilaţie mecanică. În carantină la domiciliu se află 2.376 de persoane, iar numărul total al testelor efectuate pentru depistarea coronavirusului a crescut la 6.120.838./rganciu/pvelisar

(MTI – 29 iunie)