Țările Grupului de la Visegrad trebuie să fie printre câștigătorii schimbărilor economice produse la nivel mondial (Viktor Orbán)

Președinția ungară a Grupului de la Visegrad (Ungaria, Croația, Polonia și Slovacia, V4) va depune eforturi pentru ca în această situație schimbată țările V4 să fie printre câștigătorii schimbărilor economice produse la nivel mondial, a declarat, miercuri, la Katovice (Polonia) premierul ungar, Viktor Orbán. La o conferință de presă susținută la summit-ul care a avut loc cu ocazia încheierii președinției poloneze a Grupului de la Visegrad, Viktor Orbán a subliniat: ”Scopul președinției ungare este repornirea rapidă a economiei celor patru țări, repornire ce presupune investiții care vor exista numai dacă impozitele vor fi mici, motiv pentru care aceste ţări nu susțin inițiativele internaționale care duc la creșteri de impozite. La fel de importantă este și infrastructura, rămânerea în urmă putând fi constată în special în direcția nord-sud”. Un alt obiectiv important amintit de premier este și siguranța, care ”este strâns legată de migrație”, iar în situația actuală de sănătate, migrația reprezintă un risc deosebit de ridicat, a mai precizat Viktor Orbán, care a adăugat: Președinția ungară va pleda, de asemenea, pentru accelerarea integrării în UE a țărilor din Balcanii de Vest. Ungaria va prelua președinția V4 de la Polonia începând cu 1 iulie./rganciu/ilapadat

(MTI – 30 iunie)