România va implementa Directiva Europeană privind limitarea impactului unor produse de plastic asupra mediului

Directiva Europeană privind limitarea impactului unor produse de plastic asupra mediului va fi transpusă în legislația națională cel mai târziu la 1 septembrie, a anunțat astăzi la Bistrița ministrul mediului Tanczos Barna.

Tanczos Barna: Proiectul de ordonanță de urgență este gata, intră pe circuitul de avizare. Într-adevăr, jumătate din statele membre au făcut deja implementarea sau transpunerea directivei, jumătate din statele membre încă nu. Vom fi gata probabil în câteva săptămâni cu această transpunere de directivă. A fost un procesul complet de stabilire a efectelor împreună cu misterele de resort.

Termenul cel mai probabil, având în vedere și vacanța parlamentară și procedura de emitere a ordonanțelor simple și ordonanțelor de urgență, cel mai probabil 1 septembrie.

S-ar putea să fie și mai repede, dacă procedura poate fi grăbită în guvern și în parlament. Penalitățile pentru depășirea termenului probabil că nu vor fi, pentru că ne vom încadra în termenul rezonabil de transpunere.

Realizator: Așadar, de la 1 septembrie produse din plastic, precum farfurii, pahare, tacâmuri de unică folosință, paie de băut sau bețișoare de urechi nu vor mai putea fi puse pe piață, subliniază corespondenta noastră Cristiana Sabău./gpodea

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 2 iulie