Multe proiecte pentru zona Moldovei vor fi finanțate prin PNRR (Ludovic Orban)

Multe proiecte pentru zona Moldovei vor fi finanțate prin Planul Național de Redresare și Reziliență, a spus astăzi, la Iași, președintele PNL, Ludovic Orban, care a participat la Conferința județeană de alegeri a organizației locale de partid.

Ludovic Orban: Autostrada 7 este finanțată cu certitudine. Sunt și alte finanțări. Gândiți-vă că fondul de reziliență pentru unitățile administrativ- teritoriale, UAT-urile, toate localitățile din Moldova vor beneficia de fonduri importante… valul renovării. Noi am încercat să introducem, și ştiți, cele două capete de la A 8, de la Autostrada Unirii, în finanțare, cu singura condiţie să putem să le finalizăm până în 31 decembrie 2026, pentru că altfel, practic, dacă obținem finanțarea și nu le terminăm, riscăm să pierdem banii.

Realizator: Şi premierul Florin Cîţu a spus că vor exista fonduri pentru investiții în Moldova și a promis că, în viitor, guvernul va avea grijă ca bugetul alocat să fie cheltuit eficient.

Florin Cîţu: Ȋn PNRR obținem foarte multe fonduri, vorbim deja de două autostrăzi. Cei de la CNAIR au reanalizat ultima parte, drumul expres de la Focșani, și a fost transferat să facem autostrada. Acum nu mai este drum expres.

Ne-au asigurat că fiecare ban care vine în Moldova va fi cheltuit foarte bine în perioada următoare și vor fi și cele autostrăzi pe care le vom începe, drumuri județene și comunale, este vorba de a lua fiecare comunitate și a o aduce în secolul XXI. Ȋn PNRR există un fond de dezvoltare la care au acces toate comunitățile din România, Deci există fonduri./csimion/gpodea

RADIO ROMȂNIA ACTUALITĂŢI – 3 iulie