Vacanțele sunt o parte importantă a vieții noastre de zi cu zi, întrucât ne ajută să ne împrospătăm și să ne „resetăm” mintea, trupul și sufletul, să ne refacem și să ne reîntoarcem la locul de muncă gata de noi acțiuni novatoare. Timpul petrecut departe de agitația cotidiană, de sarcinile și îndatoririle de serviciu ne poate aduce numai beneficii și satisfacții, atât timp cât este organizat și „repartizat” pe câteva criterii și etape menite a ne asigura că vom profita la maximum de perioada concediului. Chiar dacă și a ne lăsa purtați de val are câteodată farmec, fiind conștienți de faptul că nu putem ține întotdeauna piept seriei de schimbări naturale și spontane ale vieții, cheia pentru a avea o vacanță de vis rămâne, totuși, planificarea prealabilă. Considerată de mulți ca cea mai dificilă și copleșitoare fază din desfășurarea propriu-zisă a unei călătorii, planificarea cât mai minuțioasă a tuturor etapelor premergătoare poate deveni, cu puțin efort, și cea mai distractivă. Există atât de multe variabile de luat în considerare, atât de multe necunoscute despre o nouă țară sau un oraș și atât de multe obstacole neprevăzute pe care nu le putem anticipa, încât, pe bună dreptate, organizarea din timp a concediului de odihnă este absolut obligatorie. Partea distractivă a planificării intervine în momentul în care căutările asidue pentru a ne documenta despre o anumită țară sau un oraș (hoteluri, moteluri, pensiuni, obiective turistice etc.), sfârșesc prin senzația de visare cu ochii deschiși la descoperirea atâtor locuri inedite și prin învățarea unor lucruri interesante despre această lume magnifică. Indiferent de cum este percepută, cu certitudine planificarea ajută la construirea anticipării și la realizarea unui mini-ghid despre călătoria perfectă. Tocmai de aceea procesul de planificare trebuie să fie o parte „împlinită” a experienței noastre de călătorie, și nu o sarcină majoră de finalizat înainte de începerea propriu-zisă a distracției. Așa cum nici „Roma nu a fost construită într-o singură zi”, nici vacanța perfectă nu poate fi „clădită” cât ai bate din palme. Pentru a planifica este nevoie de cercetare, documentare, informații, sincronizare și eforturi surprinzătoare, mai ales că obiectivele fiecărui călător în parte pot fi complet diferite. Unii pot căuta aventură, romantism, alții, din contră, relaxare și recreere totală, însă indiferent de scopul vacanței, pașii pe care trebuie să îi urmăm pentru a ajunge unde ne-am propus sunt remarcabil de similari. Sigur, crearea unui „tablou” virtual plin de imagini superbe este amuzantă, plăcută și agreabilă, dar când apare logistica reală ne lovește un oftat lung și o exclamație de genul „prea multă muncă!”. Ei bine, planificarea unei călătorii nu trebuie să fie sursa unei anxietăți constante și a împovărării inutile, ci poate fi redusă la un fel de schiță generală. „Descompunerea” fiecăruia dintre pașii necesari planificării vacanței perfecte ne va ajuta să eliminăm confuzia și să abordăm lucrurile într-un mod cât mai practic și abil. În plus, ne va face să ne simțim ca cele mai organizate și ordonate persoane din întreaga lume, ceea ce este excelent pentru propriul ego. La sfârșitul procesului de planificare, ar trebui să dețineți un document de mărimi considerabile, care să conțină toate informațiile de care aveți nevoie pentru călătoria mult visată: de la locul unde veți sta, cum veți ajunge acolo și până la ce anume veți mânca și ce veți vizita. Schița, pe care bine ar fi să o consultați constant în timpul călătoriei, se poate transforma apoi într-o postare pe blog pentru toți cei aflați în căutarea unor „deplasări” unice. Este ca și cum am recicla în era digitală! Există mai multe modalități de a vă asigura că vacanța dvs. nu se transformă într-un dezastru. Desigur, vor exista unele pățanii inevitabile, despre care veți constata ulterior că au dat o magie aparte excursiei, și în privința cărora, pur și simplu, nu puteți face nimic, indiferent de cât de mult ați planifica în prealabil, dar urmarea unor tehnici destul de simple și previzibile de organizare, concludente și argumentate, vă va ajuta la asigurarea unei vacanțe de succes.


Pași esențiali pentru planificarea vacanței perfecte

* Alegeți o regiune și o perioadă a anului – Gândiți-vă, în primul rând, de ce anume aveți nevoie – o escapadă la mare sau la munte, liniște absolută sau atmosferă mai agitată, ori expediții și drumeții în natură.

  • Dacă nu aveți deja un loc deja stabilit, inspirați-vă din nenumăratele variante de pe internet. Găsirea inspirației este unul dintre pașii cei mai amuzanți ai planificării unei călătorii. Așadar, primul pas în planificarea vacanței perfecte este să decideți unde anume doriți să mergeți. Nu vă simițiți copleșiți de la bun început, crezând că trebuie să identificați o destinație din prima căutare.
  • Mai întâi, decideți în ce perioadă a anului/verii doriți să evadați și apoi identificați regiunea pe care doriți să o vizitați. Odată ce ați găsit sursele optime de inspirație, asigurați-vă că toate sunt opțiuni viabile.
  • În cazul plecării peste hotare, asigurați-vă că puteți intra fără viză sau că aveți suficient timp și bani pentru procesul de obținere a acesteia, precum și valabilitatea pașaportului. Verificați pe diferite site-uri de specialitate, pentru a vă asigura că aveți toate vaccinurile necesare sau că le puteți face cu ușurință și la timp. De asemenea, puteți verifica dacă există focare sau interdicții de vreun fel în locul pe care doriți să-l vizitați. Consultați site-ul web al MAE pentru a vă asigura că nu există alerte de călătorie. Sau, efectuați o căutare rapidă pe Google a țării sau a orașului respectiv, pentru a trece în revistă știrile majore (dacă există proteste, probleme legate de vreme etc.).
  • Unul dintre cele mai importante aspecte este cel legat de bugetul alocat vacanței. Unele locuri pot fi costisitoare în ceea ce privește deplasarea, dar mai ieftine, odată ce ajungeți acolo (Thailanda), în timp ce pentru altele, din contră, puteți beneficia de un zbor ieftin, dar costurile de cazare, masă și transport terestru să fie mai ridicate (Islanda). Evaluați-vă bugetul și adăugați un cost asociat fiecărei activități sau cel puțin pentru activitățile mai importante. În acest fel, le puteți rezuma cu ușurință pentru a avea o privire de ansamblu asupra bugetului total de până acum. Nu uitați să adăugați în bugetul dvs. un cost mediu al meselor pe zi și, foarte important, adăugați o sumă în plus pentru acele lucruri care nu vor merge conform planului. Nimic nu vă va strica vacanța mai mult decât îngrijorările cu privire la buget. Oferiți-vă un pic de „protecție” ținând evidența bugetului dvs. de călătorie prin utilizarea unei aplicații pentru smartphone, cum ar fi Mint sau Trail Wallet.
  • Dacă sunteți constrâns de obligațiile legate de locul de muncă sau de unele probleme familiale, decideți-vă asupra intervalului optim de timp, ținând cont și de vremea locală. Majoritatea oamenilor decid să-și ia concediul în funcție de vacanța copilului sau de programul soțului/soției, dar s-ar putea să nu fie cea mai bună idee. Cel mai bine ar fi ca întotdeauna să alegeți o perioada în care să evitați sezonul de vârf, condițiile meteorologice extreme sau vacanțele școlare în țara/orașul pe care îl vizitați. Alegerea perioadelor de sezon „scăzut” vă va asigura o vacanță mai liniștită din multe puncte de vedere – vreme capricioasă, aglomerație sau lockdown-uri neașteptate. În unele regiuni vara nu înseamnă niciodată ploaie, dar în multe locuri, din iunie până în august este cea mai ploioasă sau cea mai umedă perioadă a anului. Informați-vă cu privire la toate aceste condiții și asigurați-vă că ați luat în calcul și cel mai mic detaliu.
  • La fel de importantă este și durata călătoriei în sine; ați putea crede că cu cât veți fi plecați mai mult timp, cu atât va fi mai bine, dar nu este întotdeauna adevărat. Dacă vă întindeți escapada pe o perioadă prea lungă de timp, s-ar putea ca dorul de casă să vă năpădească mai repede decât v-ați imagina și să nu vă mai puteți bucura de vacanță așa cum v-ați propus. Cu alte cuvinte, „acordați” suficient timp vacanței pentru ca destinația aleasă să fie un prilej continuu de satisfacții, dar și pentru a duce la bun sfârșit toate activitățile pe care le doriți, fără a mai zăbovi prea mult.
  • Un alt aspect important este, ca după ce v-ați axat pe o anumită zonă sau regiune, să încercați să vă limitați la o destinație specifică. Luați în considerare activitățile și atmosfera locurilor din regiune, apoi alegeți orașul care se potrivește cel mai bine dorințelor dvs. De asemenea, poate fi util să luați în considerare și cazările din zonă.

* Nu omiteți lucrurile practice – Un alt sfat util în planificarea vacanței perfecte este, ca în acest freamăt al „cercetărilor” zilnice, să nu neglijați lucrurile practice, ci să vă ocupați de ele cât mai devreme posibil. Acestea includ găsirea unui adăpost pentru animalul de companie (în cazul în care nu îl puteți lua cu dvs.) sau „desemnarea” unui vecin sau a unei rude pentru a vă lăsa casa pe mâini bune. Acesta este și momentul pentru a vă asigura că aveți toate cele necesare călătoriei propriu-zise, cum ar fi îmbrăcăminte și încălțăminte adecvate, medicamente, etc.

* Citiți recenzii sau bloguri despre locul ales ca destinație – Nimeni nu știe cât de minunată poate fi o destinație mai bine decât oamenii care au vizitat deja acel loc. Sigur, poate că stațiunea arată superb, dar este cu adevărat atât de interesantă ? Mizați pe comentarii, filmulețe sau fotografii făcute chiar de persoane care au pășit pe acele „meleaguri”. Vizitați site-uri precum TripAdvisor pentru recenzii oneste și informate de la „colegii” de călătorie. De asemenea, accesați câteva site-uri de socializare pentru a citi experiențele „la cald” despre locurile populare. Toate acestea vă pot influența decisiv asupra alegerii unui punct de destinație. Aceste site-uri vă pot transforma complet planificarea călătoriei. Puteți căuta aproape orice activitate, restaurant sau hotel pentru a vă asigura că vă va satisface așteptările. Petreceți câteva zile până la o săptămână în etapele inițiale de planificare citind recenzii. Cu cât citiți mai mult, cu atât veți începe să înțelegeți mai bine „peisajul” unei anumite destinații și să vă faceți o idee despre cele mai populare locuri de cazare, lucruri de făcut și restaurante. Sunt o resursă de neprețuit!

* Decideți ce anume veți face sau veți vizita – Aceasta este partea preferată a multora dintre noi în ceea ce privește planificarea unei vacanțe, dar, în același timp, și cea mai consumatoare de timp.

  • Alocați câteva ore până la câteva zile pentru aflarea de informații pertinente, în funcție de destinație dar și de durata călătoriei. Interesați-vă inclusiv de obiectivele turistice din împrejurimile locului de destinație pentru a putea face excursii de o zi, dacă un singur oraș nu vi se pare de-ajuns. De exemplu, site-urile PlanetWare sau Pinterest oferă sugestii de călătorie pe care ar fi bine să nu le ratați.
  • Căutați itinerarii pentru a vă face o idee despre cât timp și bani puteți „cheltui”. Dacă doriți ca în fiecare zi să vizitați câte un obiectiv sau doar câteva atracții pe toată durata călătoriei, rețineți acest lucru în timp ce parcurgeți itinerariile. Încercați să aflați toate punctele importante din zonă, pentru a nu le descoperi abia când vă întoarceți acasă, regretând că ați pierdut timp prețios și nu ați vizitat exact ce era mai spectaculos.
  • Întocmiți o listă cu ceea ce doriți să faceți în timp ce sunteți în vacanță și stabiliți un program al zilelor în care doriți să faceți anumite activități. Nu trebuie să fie unul chiar „bătut în cuie”, ci doar unul care să vă ofere o idee generală despre ceea ce doriți să experimentați și când. Pe parcursul călătoriei îl puteți modifica în funcție de alte planuri ulterioare sau de atracții apărute pe neașteptate. Sau, poate că esența escapadei dvs. este să nu faceți nimic altceva decât să vă relaxați. Așa că, în afară de rezervarea unui hotel cu servicii de masaj, saună sau piscină, lăsați programul de călătorie complet deschis.
  • Recomandarea celor pățiți ar fi să creați un program „dur” înainte de a face orice rezervare. Nu astfel încât să evitați cu orice preț spontaneitatea și să vă țineți de un plan rigid, ci pentru a fi siguri că lucrurile pe care doriți să le faceți nu intră în conflict cu partenerul de viață, ori că unele obiective sunt închise sau hotelurile complet rezervate. Există întotdeauna nemulțumiri de care trebuie să fiți conștienți. Decideți mai întâi împreună cu partenera/partenerul de viață care sunt lucrurile importante și verificați dacă există vreun dezavantaj în această privință, și abia apoi rezervați hotelul și/sau excursia.
  • Planificați vizitarea anumitor obiective pentru anumite zile, în funcție de cât de anevoios este traseul. Dacă vă deplasați între orașe, căutați cum să ajungeți de la punctul A la punctul B. Căutați taxele de intrare (unele atracții au zile libere), orele și zilele de deschidere, opțiunile de excursie, costurile, punctele de plecare. Căutați orice alte atracții interesante, cum ar fi restaurante sau locuri aparte locale (cum ar fi cafenele cu bufnițe sau pisici). Nu aveți nevoie de toate detaliile chiar acum, dar asigurați-vă că puteți ajunge de la A la B și de la B la C într-un mod în care vă simțiți confortabil (pentru că o călătorie de 10 ore cu autobuzul nu este chiar de dorit), și care să se potrivească inclusiv bugetului dvs. Trenurile pot fi costisitoare, locurile mai îndepărtate ar putea necesita deplasarea cu o mașină închiriată, iar zborurile pot fi stresante.

* Rezervați, rezervați și…iar rezervați – Aceasta este de departe cea mai copleșitoare parte a planificării unei călătorii.

  • Indiferent de ce motor de căutare alegeți pentru rezervarea biletelor de avion sau a hotelului, faceți-o din timp! Gurile rele spun că ar fi ideal chiar cu câteva luni înainte. Folosiți Skyscanner, Momondo, Kiwi, AirTreks (concentrat exclusiv pe bilete RTW cu destinație multiplă) sau Google Fligths pentru a vă personaliza căutările. Aveți grijă la motoarele de căutare cu reduceri care fac imposibilă schimbarea zborurilor și rețineți politica privind regimul bagajelor. Dacă apelați la companii aeriene, asigurați-vă că citiți politica de anulare și schimb. Planificarea unei vacanțe cu mult timp înainte înseamnă că veți avea șanse mai mari de a obține rezervările dorite. De asemenea, oferă o anumită liniște sufletească, atunci când vine vorba de așteptarea datei de plecare. În consecință, dacă doriți ca voiajul să fie unul distractiv, nu amânați planificarea acestuia în ultimul moment.
  • În privința locului de cazare, luați în calcul timpul pe care îl veți petrece la propriu în hotel. Dacă doriți mai degrabă să vă relaxați, atunci cazarea merită o investiție ceva mai generoasă, în schimb, dacă veți fi ocupat cu vizitarea obiectivelor turistice de dimineața până seara, iar a doua zi o luați de capăt, atunci tot ce aveți nevoie este un loc sigur și curat pentru a vă odihni.
  • Coordonarea timpului de check-in și check-out și lăsarea bagajelor în altă parte, dacă ajungeți mai devreme sau plecați mai târziu, poate fi o problemă. Aveți grijă să priviți costul total și nu doar costul pe noapte. Unele hoteluri măresc prețurile cu „taxe de curățenie”, după ce v-au ademenit să dați clic cu un tarif atractiv „pe noapte”. Booking.com, Expedia, HostelWorld (ideal în cazul călătorilor „single”), Agoda, TripAdvisor sau GoogleMaps Street sunt doar câteva din site-urile care vă pot veni în ajutor în această privință. Poate că ați vrut mereu să stați într-un castel sau poate ați prefera să vă odihniți într-o fermă de la țară amenajată în stil rustic, autohton, oriunde v-ați vedea în vacanța dvs. de vis, asigurați-vă că escapada dvs. va fi una de succes când veți face rezervările. Nu uitați să luați în considerare lucruri precum: rezervări anulabile, mic dejun gratuit, bucătărie (dacă încercați să economisiți bani sau aveți un regim special), WiFi gratuit, acceptarea cardului dvs. de credit.
  • Asigurați-vă că locul în care călătoriți este prevăzut măcar cu un bancomat al băncii la care v-a fost emis cardul. În caz contrar, recomandat ar fi să aveți întotdeauna bani cash asupra dvs., pe care să-i păstrați într-un loc cât mai ferit de privirile indiscrete. Atenție mărită atunci când numărați sau scoateți bani din portofel! Odată ajunși peste hotare, veți avea nevoie de bani. În timp ce multe țări vor accepta carduri de credit, în majoritatea țărilor numerarul se află încă la loc de cinste. Acest lucru vă va obliga să utilizați bancomate pentru a retrage bani în moneda locală, ceea ce înseamnă că veți fi afectat de taxele de retragere. Dacă veți fi plecați pentru o perioadă mai lungă de timp, aceste taxe se vor aduna și vor „roade” adânc bugetul dvs. de vacanță – un buget pe care cu greu l-ați dobândit.
  • Planificați cum să ajungeți la locul de cazare fără stres, imediat după ce aterizați. Taxiurile sunt sigure? Ar trebui să cereți hotelului dvs. să vă aranjeze preluarea? Veți avea energie pentru a folosi transportul public imediat după un zbor?
  • Găsiți cele mai bune oferte folosind site-uri de comparare. La fel cum sincronizarea joacă un rol important în găsirea de oferte de călătorie, tot așa se întâmplă și în cazul cercetărilor aprofundate. Site-urile care vă ajută să examinați cu atenție deosebirile, uneori destul de mari, ale diferitelor destinații, vă pot economisi cu adevărat câțiva lei. Când vă străduiți din greu pentru a vă menține bugetul pe linia de plutire, câțiva zeci de lei chiar contează.
  • Salvați o copie a tuturor documentelor importante. Pe măsură ce planificați și rezervați, salvați o copie a confirmărilor hotelului, a rezervărilor, a biletelor de avion și a chitanțelor, orice detalii pe care este posibil să trebuiască să le furnizați ca dovadă a achiziției. Reprezentații hotelului unde urmează să vă cazați susțin că ați rezervat un pat twin, când știți sigur că ați rezervat unul matrimonial? Foarte simplu, faceți dovada! Dacă nu aveți aceste documente la îndemână, veți consuma timp prețios căutându-le sau, și mai rău, veți începe prin a vă strica dispoziția pentru întreaga vacanță, iar frustrarea este la un pas să se instaleze. Puteți folosi diferite aplicații, ca de exemplu Kayak Trips, pentru a vă păstra toate planurile într-un singur loc.

* Împachetați ca un profesionist – Împachetarea valizelor poate fi la fel de covârșitoare ca și procesul de planificare în sine, însă, odată terminată puteți simți că jumătate din luptă a fost câștigată. Faceți o mică cercetare și asupra zonei în care călătoriți și familiarizați-vă în primul rând cu clima, dar și cu fenomenele meteo neașteptate. Ideal ar fi să contactați reprezentanții hotelului pentru a obține o listă a articolelor pe care le au în cameră (uscător de păr, șampon, halat de baie, papuci), scutindu-vă astfel de o muncă, dar și de un bagaj, în plus. Nu uitați să împachetați totul eficient și rețineți că îmbrăcămintea ușoară, cu mânecă lungă sau scurtă, încălțămintea lejeră (eventual și o pereche de pantofi eleganți), o haină de ploaie, costumul de baie (în cazul destinațiilor de vară) și lenjeria intimă ar trebuie să fie primele pe listă. Poate fi tentant să doriți să luați totul cu dvs. „pentru orice eventualitate”, dar când vine vorba de călătorii, mai puțin înseamnă mai mult. Nu veți avea niciodată nevoie de 5 pulovere sau 8 perechi de pantofi. Cu excepția cazului în care vă îndreptați către destinații cu mai multe clime sau cu vreme extrem de schimbătoare și va trebui să vă „echipați” cu mai multe haine, nu aveți nevoie nici măcar de o geantă masivă umplută până la refuz. În cazul în care vă uitați periuța de dinți sau șamponul nu este nicio nenororcire, întrucât vă puteți achiziționa altele de pe drum.

* Deconectați-vă … la propriu și distrați-vă – De multe ori ne bazăm pe tehnologie pentru îndatoririle de serviciu, dar, dacă sunteți epuizat sau lucrurile se pot desfășura în deplină siguranță pentru o lună și fără dvs., luați serios în considerare utilizarea telefonului sau a computerului numai atunci când este complet necesar. Deconectarea poate face minuni în ceea ce privește „reîmprospătarea” și „resetarea” creierului. Dacă ați urmat pașii de mai sus și încă este totul în regulă, atunci cu siguranță vă veți descurca și cu ultimul – acela de a vă simți cât mai bine. V-ați făcut cercetarea, ați finalizat temele și aveți toate detaliile elaborate. Acum nu mai trebuie decât să vă relaxați și să vă lăsați purtați de fascinația călătoriei. NU fiți impacientați cu privire la eventuale neplăceri care pot apărea pe parcurs! Dacă ceva nu merge bine, acest lucru va constitui o poveste hazlie pentru când vă întoarceți. S-ar putea ca pe moment să nu fie prea amuzant, dar dacă puteți adopta o atitudine de genul „fie ce-o fi”, vă veți distra indiferent de ce se va întâmpla. Totul face parte din călătorie.

Autor: Alina Andrei, RADOR

https://practicalwanderlust.com/how-to-plan-a-trip-travel-planning-tips/

https://www.nytimes.com/2011/07/24/travel/planning-the-perfect-vacation.html

https://www.nomadicmatt.com/travel-blogs/planning-a-trip/

https://www.iwillteachyoutoberich.com/blog/how-to-plan-a-vacation/

https://www.savoredjourneys.com/plan-perfect-vacation/

https://selectregistry.com/blog/how-to-plan-the-perfect-vacation/

https://thattravelista.com/how-to-plan-a-vacation-trip-guide/

https://www.insuremytrip.com/travel-advice/travel-planning/7-tips-to-planning-the-perfect-vacation/

https://www.msn.com/en-us/travel/tripideas/the-worlds-coolest-hotels/ss-BB1cYzJV