Papa Francisc va efectua în septembrie o vizită în Ungaria şi Slovacia

Papa Francisc a anunţat că va efectua, în perioada 12-15 septembrie, o vizită în Slovacia, după o scurtă oprire la Budapesta, în Ungaria. Suveranul Pontif a făcut anunţul în cadrul binecuvântării de duminică din Piaţa Sf. Petru. Într-un comunicat de presă separat, Vaticanul a declarat că Papa Francisc va oficia o slujbă religioasă pe 12 septembrie la Budapesta, pentru a închide cel de-al 52-lea Congres Euharistic Internaţional. În după-amiaza aceleiaşi zile Suveranul Pontif va pleca spre Slovacia, unde va vizita Bratislava, Presov, Kosice şi Sastin. Surse de la Vatican informează că până la finalul anului Papa Francisc va vizita şi Malta şi Cipru, vizitele fiind programate în 2020 dar ulterior au fost anulate din cauza pandemiei de COVID-19./mbaciu/avladucu

REUTERS – 4 iulie