Preşedintele Franţei se va adresa naţiunii mai devreme de 14 iulie, a anunţat un purtător de cuvânt al guvernului francez

Preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, se va adresa naţiunii înainte de 14 iulie, sărbătoarea naţională cunoscută sub numele de Ziua Bastiliei, când preşedintele francez susţinea discursul tradiţional adresat naţiunii, informează purtătorul de cuvânt al guvernului francez, Gabriel Attal. Potrivit speculaţiilor, preşedintele Macron încearcă să revitalizeze reforma pensiei, pe care a abandonat-o din cauza pandemiei de COVID-19. „Preşedintele va vorbi în curând, probabil înainte de 14 iulie”, a precizat Gabriel Attal pentru Radio J. Sâmbătă, biroul prezidenţial a declarat că Emmanuel Macron se va întâlni cu sindicatele şi reprezentanţii patronatului pe 6 iulie pentru a revizui mai multe aspecte, de la creşterea economică şi economia verde până la rezolvarea inegalităţilor. Liderii Franţei se adresează de obicei naţiunii pe 14 iulie, zi care marchează căderea închisorii Bastilia şi începutul Revoluţiei Franceze./mbaciu/asalar

(REUTERS – 4 iulie)