Majoritatea angajaților ar demisiona fără posibilitatea unui program de lucru flexibil (studiu EY)

Cinzeci și patru la sută dintre angajați ar lua în considerare schimbarea locului de muncă dacă nu li se oferă un program de lucru flexibil după încheierea pandemiei, a informat EY, printr-un comunicat transmis luni Agenției de Presă MTI. În studiul EY „Work Reimagined Employee Survey”, realizat în martie 2021, au participat 16.264 de salariați din 16 țări și din 23 de sectoare ale economiei. Peste jumătate din respondenți au aparținut generației Y (născuți în perioada 1980-2000). Respondenții lucrează la companii care au cel puțini 500 de angajați. Potrivit sondajului, cei mai mulțumiți de telemuncă au fost cei din generația Y, deoarece pentru ei ar fi de două ori mai susceptibili de a renunța dacă ar trebui să se întoarcă la birou cu normă întreagă, decât pentru așa-numiții veterani sau baby boomers (născuți între 1940 și 1965). Fluctuația ar putea fi cea mai mare între managerii și conducătorii companiilor, iar persoanele cu o vechime de peste 10 ani, cel mai probabil ar rămâne la actualul locul de muncă. Potrivit studiului EY, rămânerea la actualul loc de muncă este condiționată de programul de muncă cu un grad de flexibiliate mai mare de cei care lucrează în domeniul tehnologiei și al finanțelor. 48% din respondenți au spus că în timpul pandemiei cultura corporatistă s-a schimbat într-o direcție favorabilă, iar 64% consideră că la companii este nevoie de soluții mai dezvoltate din punct de vedere tehnologic, cum ar fi, de exemplu, programele de videoconferințe mai stabile și acces mai rapid la internet. Comunicatul remis Agenției de Presă MTI îl citează pe consilierul pe problemele personalului al EY, Margit Farkas, care a declarat că tot mai mulț salariați așteaptă de la firma lor ca să aibă posibilitatea să lucreze la firmă când vor ei. Asigurarea unei armonii între interesele companiilor și pretențiile individuale este o mare provocare pentru conducătorii firmelor, care în același timp trebuie să mențină și competitivitatea pe piața muncii./rganciu/pvelisar

(MTI – 5 iulie)