A fost lansată o campanie de conştientizare şi de prevenţie a obezităţii infantile

Obezitatea la copii a devenit o problemă de sănătate globală, atrag atenţia specialiştii Institutului Naţional pentru Sănătatea Mamei şi Copilului „Alessandrescu-Rusescu”. A fost lansată astfel o campanie de conştientizare şi prevenţie a obezităţii infantile.

Pe site-ul instituţiei părinţii pot găsi un calculator cu ajutorul căruia vor putea verifica dacă greutatea copiilor lor este la risc sau nu pentru sănătatea acestora. Doctor Carmen Truţescu explică:

Carmen Truţescu: Este prima etapă în care ne-am propus să arătăm, cu ajutorul acestui calculator, tradus în limba română, care ar fi normalitatea, să zic, din perspectiva greutății şi, mai mult decât atât, pe site, în momentul acesta puteți găsi un ghid al părintelui, care ne poate orienta în funcție de cele patru dimensiuni apropo de comportament, de somn, de alimentație și de emoțiile copilului și să ne facem o idee despre o posibilă necesitate de intervenție, de ajutor, astfel încât ne putem adresa specialiștilor, pe care, la fel, îi găsiţi acolo, într-un colț al site-ului, și ne puteți contacta, iar în etapele următoare, dacă veți urmări site-ul, o să vedeți că vor apărea materiale informaționale, publicații, articole de specialitate și alte lucrări elaborate tot ca urmare a cererii altor părinți./schelaru

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 7 iulie