Important port la Marea Neagră, Odesa, a reprezentat o țintă pentru beligeranții celui de-Al Doilea Război Mondial. După un asediu care a durat mai multe luni, orașul Odesa a fost cucerit de Armata Română la 16 octombrie 1941. Comandant al zonei Odesa fost numit generalul Ion Glogojanu, care a hotarât să instaleze comandamentul în clădirea ce adapostise pe vremea sovieticilor sediul poliției politice – NKVD. Românii nu au știut că, încă din august, sovieticii au minat mai multe clădiri importante din Odesa ce ar fi putut găzdui comandamente militare. În total au fost minate 29 intreprinderi industriale, clădiri impozante, depozite de combutibil, aerodromurile și două puncte de îmbarcare din portul Odesa. La 22 octombrie 1941, sovieticii au fost informați că la Comandamentul Român va avrea loc o sedință. Au considerat că momentul este potrivit și au declanșat explozia. Au fost omorâți 62 militari, din care 16 ofițeri, inclusiv comandantul militar al orașului Odesa – generalul Ion Glogojanu. Mareșalul Ion Antonescu a ordonat represalii dure. Au fost uciși aproape 5000 localnici civili, majoritatea evrei, civili nevinovați care nu a avut nici o legătură cu operțiunile militare. Martor al acestor evenimente a fost juristul Adrian Grigoropol.
„Odesa era un oraş extraordinar de frumos, sub formă de amfiteatru, spre un port magnific, cu nişte scări monumentale. Avea o splendidă clădire de operă, care seamnănă perfect cu opera din Dresda. De asemenea, avea muzee şi parcuri. În preajma orașului avea pe litoralul Mării Negre stațiunile de odihnă Marcalia, ceva mai departe Nitvire și Balșoi Fontana – rămase de pe timpul ţarismului. De aceea generalul [Ion] Glogojanu împreună cu Statul Major, circa 140 de oameni, au ocupat în Odesa, ca sediu al comandamentului, un bloc modern, stil american, cu mai multe etaje, lângă parcul Safcenko. Această clădire fusese, înainte de cucerirea orașului, a comandamentului trupelor de securitate sovietice. În timpul în care Statul Major ocupa această clădire, a venit o bătrână şi i-a sesizat să nu ocupe clădirea aceea pentru că era minată, că ea ştie acest lucru cu certitudine deoarece la minarea acestei clădiri lucrase chiar fiul ei, care plecase cu trupele sovietice. În urma acestei sesizări, s-au adus unităţi de geniu ale noastre, care au cercetat cu detectoarele clădirea şi au spus că nu este nimic. După-amiază, pe la ora 4, când toată lumea era în această clădire s-a produs o explozie puternică. Clădirea a fost distrusă şi toţi ocupanţii au fost ucişi, împreună cu generalul Glogojanu. Numărul morților a fost de 140. Sigur că acest eveniment foarte grav a ridicat întrebarea cum a putut să se întâmple. Pe de altă parte, s-a hotărât luarea unor măsuri de represalii considerându-se că locuitorii care au rămași în Odesa ar fi fost responsabili de acest atac. Germanii au cerut să se procedeze la represalii dure pentru că, probabil, în acest atac trebuie să fi fost amestecaţi evrei. Drept urmare s-au luat măsurile de represalii. A fost o măsură de intimidare. Represaliile au fost groaznice. Au fost ridicați cu forţa de către trupele române locuitori evrei. Încolonați, au parcurs străzile apoi au fost spânzuraţi de crengile copacilor în oraş – femei, bărbaţi, tineri. La conducerea acestei operaţii de represalii fost numit locotenent colonelul de jandarmi [Mihai] Coca Nicolescu [pretor militar al orașului Odesa]. La periferia Odesei, în partea dinspre Dalnik, unde fuseseră pierderile cele mai mari ale trupelor româneşti, se aflau nişte remize, nişte magazii de lemne foarte spaţioase. Şi în aceste remize au fost înghesuiţi în special tineri evrei. Şi după ce i-au închesuit şi i-au închis acolo, aceste magazii au fost stropite din belşug cu benzină, li s-a dat foc, iar în jurul lor au fost puse mitraliere şi cei care mai scăpau din flăcări au fost mitraliaţi. Acest lucru este o realitate”.
[Interviu realizat de Octavian Silvestru, 1998]
