Partidul fondat de președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, se situează pe primul loc după o numărătoare parţială

Realizator: Partidul Acțiune și Solidaritate, fondat de președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a acumulat cele mai multe voturi la alegerile parlamentare anticipate de duminică, potrivit datelor preliminare ale Comisiei electorale centrale. În parlament ar mai intra Blocul Comuniștilor și Socialiștilor și Partidul ŞOR. Nu este clar dacă PAS va avea majoritatea, iar voturile din diaspora, care sunt numărate la final, vor fi decisive în acest sens. Suntem acum în direct cu colega de la Radio Chișinău, Natalia Zaharescu. Bună seara. A fost o zi încărcată în Republica Moldova. Ce se conturează până acum?
Reporter: Bună seara. A fost într-adevăr o zi plină de evenimente, dar la final, la această oră, după procesarea 63%, din procesele verbale, PAS se situează pe primul loc, însumând 46,8% din voturi, urmat de Blocul electoral al Comuniștilor și Socialiștilor, conduși de doi foști președinți pro-ruşd ai Republicii Moldova, Vladimir Voronin şi Igor Dodon, cu 3,9% din voturi, și de partidul lui Ilan Şor, aflat în căutare internațională, condamnat de prima instanță în dosarul fraudei bancare cu 7,5%. Blocul primarului de la Bălţi, Renato Usatîi, rămâne în afara legislativului cu 4%, având nevoie de cel puțin 7%. Aproximativ 2% ar acumula Partidul Democrat și Platforma Demnitate și Adevăr. Prezenţa la acest scrutin a fost de un 1,473 de milioane de alegători, cu aproximativ 48,3%. Prezența este mai mare decât la alegerile parlamentare din 2019, dar ceva mai mică decât la prezidențiale de anul trecut. În străinătate, unde au fost deschise 150 de secții de votare, au votat până acum 209.000 de persoane față de 263.000 de alegători la scrutinul prezidențial, dar secțiile nu s-au închis în mai multe țări occidentale și în Statele Unite. Scrutinul a fost marcat din nou de cazuri de transportare a alegătorilor și de cumpărare a voturilor, mai ales la secțiile deschise pentru cetățenii din stânga Nistrului, unde au votat aproape 29.000 de cetăţeni.
Realizator: Rămâne de văzut dacă PAS va reuși să facă o majoritate de 50% plus unu, iar dacă nu, ce alianțe vor fi posibile după numărarea tuturor voturilor./ilapadat

(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 11 iulie)