Aproape 40% dintre cetăţenii ruși chestionaţi nu consumă alcool, potrivit VŢIOM

Aproape 40% dintre cetăţenii ruși chestionaţi nu consumă alcool, potrivit unui sondaj de opinie realizat de Centrul rus de Sondare a Opiniei Publice, VŢIOM. Potrivit sondajului VŢIOM, mai mult de o treime dintre rușii chestionaţi nu consumă alcool, relatează Agenţia de presă RIA NOVOSTI. „Peste o treime dintre rușii chestionaţi (38%) nu consumă băuturi alcoolice, cea mai mare contribuție la acest indicator de 51% o aduc cetăţenii cu vârsta de peste 60 de ani, mai rezultă din sondajul realizat de VŢIOM. După cum mai menționează acest studiu, realizat de VŢIOM, pe fondul pandemiei prelungite de coronavirus, consumul de alcool în rândul cetăţenilor din Rusia a crescut, tendința pe termen lung către o scădere a consumului de alcool fiind compromisă, deoarece s-a întrerupt. Numărul persoanelor care consumă băuturi alcoolice de două până la trei ori pe lună a scăzut de la 20%, în 2011, până la 14%, în 2018. În 2021, această cifră era de 18%.
„38% dintre respondenții care au luat parte la sondaj nu consumă băuturi alcoolice, fiind vorba cel mai frecvent despre respondenți cu vârsta de peste 60 de ani (51%). Fiecare al patrulea respondent (25%) consumă băuturi alcoolice mai rar decât o dată pe lună. Aproximativ 14% consumă o dată pe lună și 18% beau băuturi alcoolice de două sau trei ori pe lună” – se specifică în studiu. În ceea ce privește cetăţenii care nu consumă alcool, numărul acestora a scăzut ușor, în ultimii ani. Dacă în anul 2009 doar 26% din populație și-a atribuit o astfel de caracteristică, până în 2017 numărul acestora era deja de 39%, iar în 2021 – 38%.
Sondajul VŢIOM a fost realizat în perioada 19 iunie – 7 iulie. La el au participat 1.600 de respondenți, cu vârsta de peste 18 ani. Metoda sondajului este interviul telefonic bazat pe eșantionarea pe două baze aleatorii, folosirea de numere fixe și mobile. Eșantionul a fost efectuat pe baza preluării din lista completă a numerelor de telefon utilizate pe teritoriul Federației Ruse. Datele sunt ponderate de probabilitatea selecției și de parametrii socio-demografici. Pentru acest eșantion, dimensiunea maximă a erorii, cu o probabilitate de 95%, nu depășește 2,5%. În plus, față de eroarea de eșantionare, formularea întrebărilor și diferitele circumstanțe care apar pot influența datele sondajului./vdraguta/atataru

(www.ria.ru – 13 iulie)