Cea mai bună strategie pentru a reduce circulația virusului Delta este vaccinarea cu schema completă

În încercarea de a impulsiona campania de vaccinare coordonatorul Valeriu Gheorghiță a început luni o serie de dialoguri cu alţi specialişti pe teme legate de importanţa imunizării, în special în contextul îngrijorărilor provocate de răspândirea variantei mai uşor transmisibile a coronavirusului, Delta. Prima discuție a fost cu cercetătorul științific în imunologie și vaccinologie de la Institutul Cantacuzino, Cătălin Ţucureanu, care spune că cea mai bună strategie pentru a reduce circulația virusului este vaccinarea cu schemă completă.
Reporter: Adrian Turea: Cercetătorul științific în imunologie și vaccinologie de la Institutul Cantacuzino, Cătălin Ţucureanu, a explicat că varianta Delta devine dominantă, în special la populația nevaccinată, ea fiind mai transmisibilă.
Cătălin Ţucureanu: Important este cât de mare este această rată de vaccinare pentru a reuşi să controlezi cu adevărat epidemia, pentru că dacă ne uităm la Marea Britanie, în special la populaţie nevaccinată, dar şi la populaţia vaccinată cu o singură doză, vedem o răspândire importantă a tulpinei Delta. Deja au ajuns să depăşească o treime din cazurile pe care le înregistrau în ianuarie în valul anterior cu tulpina Alfa. În Africa de Sud, o ţară care are o acoperire vaccinală undeva la 5-7%, Delta cauzează un nou val de infecţii.
Reporter: Dar va fi nevoie de o a treia doză de vaccin?
Cătălin Ţucureanu: Până la şase luni cel puțin, eficacitatea vaccinurilor este foarte mare și dacă este foarte mare, la şase luni nu ne putem aștepta ca ea să se prăbușească rapid în luna a șaptea sau în luna a opta. Adevărul este că pentru a lua decizia de a administra o a treia doză sau când se va putea administra o a treia doză nu o să ne putem baza decât pe situația din viața reală.
Reporter: Cercetătorul a mai adăugat că celulele care au făcut anticorpi sunt prezente în organism chiar dacă titrul de anticorpi scade. Acestea sunt gata să dezvolte alți anticorpi la o reîntâlnire cu virusul SARS-CoV-2./pvelisar

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 13 iulie