Conducerea Administrației Deltei Dunării a emis un regulament privitor la transportul pasagerilor pe brațele fluviului și pe canalele interioare ale rezervației

Conducerea Administrației Deltei Dunării a reunit într-un regulament toate actele normative în vigoare în ce privește transportul pasagerilor pe brațele fluviului și pe canalele interioare ale rezervației. Decizia a fost luată după ce, în urma controalelor derulate în ultimele săptămâni, autoritățile au constatat că majoritatea ambarcațiunilor care transportă turiști nu dețin actul obligatoriu pentru desfășurarea activității. Regulamentul prevede, printre altele, obligația conducătorului de a respecta vitezele maxime admise, interzice consumul de alcool în timpul deplasării și apropierea de aglomerările de păsări din Deltă. Încălcarea regulilor poate duce chiar la anularea autorizației de transport – ne-a transmis corespondenta RRA la Tulcea, Luiza Rosetti./lbadiu

(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 13 iulie)