SUA condamnă arestarea unui cunoscut politician de opoziţie din Venezuela, Freddy Guevara

Statele Unite au condamnat arestarea, în Venezuela, a unuia dintre principalii politicieni de opoziţie – fostul membru al Adunării Naţionale Freddy Guevara.

Procurorul şef al Venezuelei l-a acuzat pe acesta de legături cu grupări paramilitare susţinute de guvernul de dreapta al Columbiei.

Un purtător de cuvânt al Departamentului de Stat al SUA, Ned Price, a calificat arestarea lui Freddy Guevara drept un gest de nedreptate: „Astfel de acte reprobabile sunt incompatibile cu eforturile de a se crea condiţiile unor negocieri cuprinzătoare între opoziţia venezueleană şi regimul lui Nicolas Maduro, în vederea soluţionării crizei cu care se confruntă Venezuela. Facem apel la eliberarea imediată a congresmenului Guevara şi cerem imperios comunităţii internaţionale să ni se alăture în a condamna această arestare, în cei mai puternici termeni.” /mbrotacel/gpodea

BBC SERVICIUL MONDIAL – 14 iulie