120 de morţi în Germania, Belgia şi Ţările de Jos în urma inundaţiilor din regiune

Serviciile de urgenţă din Germania, Belgia şi Ţările de Jos continuă să depună eforturi pentru a face faţă devastărilor provocate de inundaţiile severe din regiune. Mai mult de 120 de persoane au fost declarate decedate, majoritatea în Germania. Echipele de salvare caută încă zeci de persoane date dispărute. Premierul belgian, Alexander De Croo, a declarat că încă nu este clar câte persoane au fost ucise în ţară. „Ceea ce ar fi trebuit să fie frumoase zile de vară s-au transformat brusc în zile crunte şi foarte triste pentru concetăţenii noştri. Încă aşteptăm bilanţul final, dar pare că aceste inundaţii sunt cele mai catastrofale din istoria ţării noastre. Acestea sunt circumstanţe cu totul excepţionale, fără precedent în Belgia”, a declarat premierul belgian. În zonele grav afectate, supravieţuitorii încearcă să facă faţă daunelor extinse aduse comunităţilor lor. Numeroşi dintre ei au vorbit despre viteza cu care a crescut nivelul apelor miercuri./aionita/pvelisar

(BBC SERVICIUL MONDIAL – 16 iulie)