Cinci din cele 10 panouri electronice de informare de pe Autostrada Soarelui nu funcționează

Cinci din cele 10 panouri electronice de informare de pe A2, Autostrada Soarelui, nu funcționează, iar dimineață, pe timp de ceață, când peste 50 de autoturisme au fost implicate în tamponări în lanț, au afișat doar mesaje clasice, de atenție și conducere prudentă – este precizarea pe care a făcut-o Compania de Drumuri, în exclusivitate pentru reporterul RRA, Alexandru Lancuzov. Pe sensul București – Constanța primul sistem electronic funcțional este de abia la kilometrul 105, iar panoul de la Cernavodă, la kilometrul 160, pe care s-ar fi putut transmite informații utile despre accidentul de la kilometrul 180, nu este în funcțiune. (RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 16 iulie)/amirea/sdm2