WhatsApp testează o nouă opţiune ce va permite schimbul de mesaje prin desktop sau web, fără conectarea telefonului

Aplicaţia WhatsApp testează o nouă opţiune care va permite, pentru prima dată, utilizatorilor să trimită mesaje, fără a-şi folosi telefonul.

În prezent, WhatsApp este dependentă de telefonul unui utilizator, iar aplicaţiile desktop şi web solicită ca acel dispozitiv să fie conectat permanent, pentru a primi mesaje. Însă noua opţiune va permite utilizatorilor să trimită şi să primească mesaje „chiar dacă bateria telefonului este epuizată”. WhatsApp a anunţat că pot fi legate în acelaşi timp la telefon patru dispozitive – computere sau tablete.

Iniţial, noua opţiune va fi testată la un „mic grup de utilizatori”, iar echipa intenţionează să optimizeze performanţele şi să adauge noi elemente, înainte de a o activa pentru toţi utilizatorii. Criptarea mesajelor – un punct comerciat cheie al aplicaţiei WhatsApp – va continua să funcţioneze în noul sistem, au adăugat reprezentanţi ai WhatsApp.

Alte aplicaţii de mesagerie, inclusiv rivalul WhatsApp, Signal, dispun, deja, de o astfel de caracteristică, ce solicită conectarea la telefon pentru autentificare, însă nu şi pentru schimbul de mesaje./mbrotacel/vdraguta

www.bbc.com – 16 iulie