Decizie a Curții Constituționale

Curtea Constituţională a stabilit pentru 15 septembrie termenul pentru discutarea sesizării preşedintelui Klaus Iohannis în legătură cu neconstituţionalitatea modificării aduse Codului Penal, potrivit căreia incitarea la violenţă, ură sau discriminare împotriva unei persoane pe motiv că face parte dintr-o anumită categorie se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă.

Preşedintele a atacat legea la Curtea Constituţională pe motiv că din actul normativ lipsesc criteriile în urma cărora va fi incriminată o astfel de infracţiune. Legea prin care a fost modificat Codul Penal transpune în legislaţia naţională prevederile europene privind combaterea anumitor forme şi expresii ale rasismului şi xenofobiei prin intermediul dreptului penal./gpodea

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 22 iulie