Peste jumătate din populaţia adultă a UE este vaccinată complet împotriva COVID-19 (Comisia Europeană)

Două sute de milioane de europeni sunt vaccinaţi complet împotriva COVID-19 – echivalentul a peste jumătate din populaţia adultă a Uniunii Europene – a anunţat Comisia Europeană.

Comisia a stabilit pentru această vară o ţintă de 70% de cetăţeni europeni adulţi vaccinaţi. Purtătoarea de cuvânt a Comisiei, Dana Spinant, a declarat, joi, în cadrul unei informări de presă, că 54,7% din populaţia adultă a UE a fost vaccinată complet. În cursul acestei săptămâni, UE a depăşit Statele Unite din punct de vedere al proporţiei celor care au primit cel puţin o doză de vaccin anti-COVID-19, respectiv 81% din populaţia adultă.

Diferenţele procentuale ale vaccinării, între statele membre, sunt, însă, mari. Olanda şi Finlanda au vaccinat complet peste 82 şi, respectiv 78% dintre adulţi. Însă doar 31% din populaţia adultă a României a fost vaccinată complet împotriva COVID-19, în timp ce, în Bulgaria, mai puţin de 20% a primit doar o doză de vaccin./mbrotacel/gpodea

www.euronews.com – 22 iulie