Mai multe trasee turistice montane au fost închise de salvamontişti în judeţul Neamţ

În judeţul Neamţ, mai multe trasee turistice montane au fost închise de salvamontişti după ce au fost distruse din cauza torenţilor. Care este zona afectată, aflăm de la corespondenta noastră, Gianina Buftea.
Reporter: Traseele Durău-Piciorul lui Bucur-Rupturi-Cascada Duruitoarea-Marcaj-Crucea Albastră și sectorul Cascada Duruitoarea-Polița, cu Ariniș-Piciorul Şchiop-Cabana Dochia – marcaj cruce roșie sunt închise. Echipele Salvamont au finalizat evaluarea distrugerilor făcute de torenți pe traseele turistice din Parcul Național Ceahlău. Zona cea mai afectată este Cascada Duruitoarea și bazinul Pârâul lui Martin. Având în vedere gradul mare de risc al parcurgerii traseelor din această zonă, salvamontiștii au hotărât să închidă temporar traseele până la remedierea situației. Celelalte trasee din masiv rămân deschise, fiind practicabile. Totodată, salvamontiștii aduc la cunoștința turiștilor şi faptul că drumurile forestiere pe care se realizează intervenția de evacuare a victimelor accidentelor montane sunt la această oră complet impracticabile, iar în această perioadă, Salvamont Neamț intervine în zona Cascadei Duruitoarea. Victimă are traumatism craniu cerebral acut deschis cu hemoragie. Intervenția se desfășoară terestru, drumurile de acces pentru autospeciale în Valea Martin-Rupturi sunt total impracticabile, din cauza viiturilor înregistrate în ultimele zile./mnecula/dsirbu

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 23 iulie