Ungaria a beneficiat mult de pe urma cooperării economice cu ţările turcice (Péter Szijjártó)

Politica de deschidere către Est a funcţionat, iar Ungaria a beneficiat foarte mult de pe urma cooperării economice cu ţările turcice, a declarat Péter Szijjártó, ministrul ungar de externe şi comerţului exterior, în cadrul conferinţei de presă susţinută împreună cu Bagdad Amreyev, secretarul general al Consiliului Turcic, luni, la Istanbul. Ungaria şi-a anunţat politica de deschidere către Est în 2010, iar după 11 ani se poate spune că strategia s-a dovedit a fi una bună – în pofida criticilor, a spus şeful diplomaţiei ungare. Anul acesta a fost cel de-al treilea an în care majoritatea investiţiilor făcute în Ungaria au venit din ţările din Est, în timp ce au fost extinse semnificativ şi pieţele de export, a subliniat ministrul. Szijjártó a subliniat că în cadrul deschiderii către Est, cooperarea cu lumea turcică are o importanţă deosebită. Ungaria are o legătură emoţională specială cu ţările turcice, deoarece „există multe puncte comune în moştenirea noastră istorică şi culturală”, a adăugat oficialul. Solidaritatea tovărăşească între părţi s-a putut vedea şi în cea mai dificilă perioadă a pandemiei de coronavirus: dintre cele cinci state membre ale Consiliului Turcic, patru au oferit ajutor Ungariei în timpul primului val, oferind echipamente medicale necesare apărării, a subliniat Péter Szijjártó. Iar în timpul celui de-al doilea val, după ce Ungaria a reuşit să îşi dezvolte capacităţile, cei care am putut oferi ajutor am fost noi, a spus Szijjártó. Ministrul ungar de externe a arătat că în cei zece ani care au trecut, exporturile ungare către statele membre ale Consiliului Turcic – adică Azerbaidjan, Kazahstan, Kârgâzstan, Turcia şi Uzbekistan – au crescut cu 77%. În acest răstimp, valoarea schimburilor comerciale s-a dublat; numai în acest an, exporturile ungare către aceste ţări au crescut cu 43%, a adăugat Szijjártó. Oficialul ungar a remarcat: creşterea exporturilor către ţările Consiliului Turcic contribuie în mod semnificativ la creşterea economică pe care şi-o doreşte Ungaria. Péter Szijjártó a declarat că Ungaria se va alătura Asociaţiei Camerelor de Comerţ şi Industrie Turcice, următorul forum de afaceri al acesteia urmând să fie organizat la Budapesta, în luna septembrie. În plus, Ungaria este implicată şi în înfiinţarea Fondului de Investiţii Turcice şi a Băncii Turcice pentru Dezvoltare, a spus Szijjártó. După înfiinţarea, de către Consiliul Turcic, a Institutului de Prevenire a Secetei – în care şi Ungaria joacă un rol important – exportul tehnologii agricole şi de gestionare a apelor din Ungaria va înregistra, de asemenea, un nou avânt, a menţionat ministrul. Szijjártó a mai adăugat că învăţământul superior din Ungaria devine din ce în ce mai popular în rândul tinerilor care trăiesc în statele membre ale Consiliului Turcic. Pentru cele 870 de burse oferite de Ungaria studenţilor din cele cinci ţări s-au înscris de şase ori mai mulţi tineri, decât numărul locurilor, a menţionat Szijjártó. La o întrebare adresată din partea presei, Péter Szijjártó a precizat că motivul pentru care Ungaria s-a alăturat Consiliului Turcic nu a fost numai acela de a extinde lista organizaţiilor în care este prezentă în calitate de observator. Ungaria vede că, în viitor, această regiune va aduce o contribuţie majoră la creşterea economiei mondiale, a spus ministrul ungar de externe./lendrefy/denisse
(MTI – 26 iulie)