În ultimul său raport privind singurătatea în Uniunea Europeană, Centrul de Cercetare Unit European (JRC) a constatat că în timpul pandemiei de coronavirus numărul persoanelor care se simt singure s-a dublat la toate grupele de vârstă. Oamenii de știință avertizează asupra faptului că în UE există riscul dezvoltării „pandemiei de singurătate”, risc care impune intervenția neîntârziată și măsuri eficiente de contracarare. „Potrivit raportului amintit, fiecare al patrulea cetățean al UE se simte singur. Comparativ cu anul 2016, gradul de singurătate între persoanele cu vârste cuprinse între 18 și 35 de ani a  crescut de patru ori”, se arată în raport. Dacă în 2016 în jur de 12% dintre locuitorii UE se simțeau singuri, în timpul pandemiei această cifră a crescut până la 25%. Totodată, singurătatea este o problemă cu care în acest moment se confruntă, în egală măsură, toate categoriile de vârstă, fie că e vorba de bărbați sau de femei. Mai mult decât atât, suferă la fel de mult de singurătate locuitorii de la oraș, cât și cei din mediul rural. Dacă înainte de pandemie Europa de Nord se remarca prin cel mai scăzut nivel de singurătate (numai 6%), în acest moment toate regiunile UE au, practic, același nivel de singurătate (între 22% și 26%). Mai mult decât atât, sentimentele pozitive ale cetățenilor UE ( sentimente de veselie, de calm, de a fi activ, curiozitatea, interesul) au scăzut în medie cu 20-30%, au crescut cu același procent emoțiile negative, inclusiv tensionarea și deprimarea. „Pandemia de coronavirus a adus pe primul plan probleme cum ar fi singurătatea și izolarea socială” – a arătat vicepreședintele Comisiei Europene pentru problemele demografiei, Dubravka Šuica – Trebuie să ne gândim cum putem construi, cu eforturi comune, o societate mai stabilă și mai unită în UE”, a opinat aceasta. Potrivit RIA – Novosti, se preconizează înființarea unei platforme de Internet pentru monitorizarea singurătății în timp real./snicolau/denisse
(www.ria.ru – 26 iulie)