Meteorologii din Grecia au emis un cod roşu de caniculă pentru şapte zile

Un val de caniculă acoperă începând de astăzi şi Grecia, cu temperaturi record de 46 de grade la umbră, nemaiatinse în ultimii 34 de ani. Meteorologii au emis cod roşu pentru şapte zile, iar autorităţile cer populaţiei şi numeroşilor turişti să se protejeze şi să nu iasă în soare, în cea mai mare parte a zilei. Este pericol ridicat şi de incendii de vegetaţie – pompierii au intervenit deja pentru a stinge zeci de focare. Detalii de la corespondenta RRA, Michaela Lamprinidou:

Reporter: Valul de căldură venit din nordul Africii va începe să-şi facă simţite efectele începând din sudul ţării, iar în următoarele două zile temperaturile vor putea depăşi 41 de grade în vestul, centrul şi nordul Greciei, creând astfel mare disconfort.

Meteorologii greci avertizează că de la finalul săptămânii şi până marţi, 3 august, se va manifesta perioada de apogeu a valului de căldură, cu maxime de până la 46 de grade celsius la umbră, în unele zone continentale.

În insule şi în zonele de pe malul mării, temperaturile vor fi cu 3 până la 5 grade mai scăzute, dar există un risc mare de incendii de vegetaţie, alertă la categoria 4 şi 5, în multe zone ale ţării.

Temperaturile acestui al treilea val de căldură sunt cele mai mari din ultimii 34 de ani, iar masele de aer fierbinte venite din Africa vor crea condiţii extraordinare şi de aceea, turiştii români aflaţi în Grecia în această perioadă sunt rugaţi să ia toate măsurile de protecţie, să consume lichide şi deloc cafea şi alcool, să poarte haine largi, uşoare, de culoare deschisă şi protecţie solară şi să evite expunerea la soare la amiază, astfel încât vacanţa să nu se termine în condiţii nefaste.

Realizator: Potrivit unui nou studiu publicat în revista „Nature Climate Change”, valurile extreme de căldură ar putea deveni de 20 de ori mai frecvente în a doua jumătate a secolului, dacă emisiile de carbon nu sunt reduse urgent./aionescu

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 27 iulie